„Regele”, vizibil emoționat la ceremonie. Nume mari din sportul românesc au fost prezente la eveniment.
Moment istoric la Palatul Cotroceni
Gheorghe Hagi (60 de ani) a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție oferită de statul român. Evenimentul a avut loc la Palatul Cotroceni și a adunat personalități importante din lumea sportului, precum Nadia Comăneci, Simona Halep și Mircea Lucescu.
Decorația i-a fost oferită de președintele interimar al României, Ilie Bolojan, în semn de recunoaștere pentru contribuția excepțională a lui Hagi la promovarea sportului românesc. Cu ochii în lacrimi și vizibil emoționat, fostul mare fotbalist a mulțumit celor prezenți și și-a exprimat recunoștința față de România.
„E o zi specială, sunt onorat, fericit și împlinit. Mulțumesc, România! Am muncit 50 de ani pentru a ajunge în acest moment și mă bucur să fiu aici alături de oameni care au făcut istorie pentru sportul românesc.”
În semn de apreciere, Hagi i-a oferit președintelui Ilie Bolojan un tricou cu numărul 10, simbolizând legătura sa indestructibilă cu fotbalul.
Un omagiu adus „Regelui” fotbalului românesc
Pe lângă familia sa, la eveniment au fost prezenți foști mari sportivi și oficiali ai fotbalului românesc, printre care Elisabeta Lipă, Ilie Năstase, Gheorghe Popescu, Anghel Iordănescu și Răzvan Burleanu.
Președintele interimar Ilie Bolojan a subliniat în discursul său impactul major pe care Hagi l-a avut asupra sportului românesc.
„Astăzi celebrăm unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a avut România. Gheorghe Hagi a pus România pe harta fotbalului mondial și a inspirat generații întregi prin talentul și ambiția sa. Academia pe care a fondat-o este o dovadă a angajamentului său pentru viitorul acestui sport.”
Această recunoaștere vine la aproape 24 de ani după retragerea lui Hagi din activitatea de jucător și la peste un an de la ultimul său titlu câștigat ca antrenor la Farul Constanța.
De-a lungul carierei, Gică Hagi a marcat 35 de goluri pentru echipa națională a României și a jucat pentru cluburi de top precum Real Madrid, Barcelona și Galatasaray. Pe lângă performanțele sale pe teren, el a contribuit la dezvoltarea fotbalului românesc prin Academia Gheorghe Hagi, un proiect care a produs numeroși jucători pentru națională.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!