Premiera documentarului „Boloni – Legenda care ne leagă” i-a reunit pe marii jucători ai Stelei și ai naționalei.
La cinematograful din Băneasa Shopping City a avut loc în această seară „Gala Boloni”, evenimentul prilejuit de lansarea la București a documentarului „Boloni – Legenda care ne leagă”, realizat de regizorii maghiari Tamás Kollarik și Attila Szabó. Pelicula, filmată pe parcursul a doi ani, urmărește cariera impresionantă a lui Ladislau Boloni, de la debutul în fotbalul mare până la performanțele europene și experiențele sale ca antrenor, subliniind și rădăcinile sale transilvănene.
La premieră au participat numeroase personalități ale fotbalului românesc, iar în prim-plan s-a aflat Gheorghe Hagi, fost coleg cu Boloni atât la Steaua, cât și la echipa națională. „Regele” a oferit și replica serii, atunci când presa i-a cerut să împărtășească cea mai frumoasă amintire avută alături de Boloni.
Conform tradiției acestor evenimente, reacțiile invitaților au fost urmărite cu mare interes. Pe lângă Hagi, în sală s-au aflat Victor Pițurcă, Miodrag Belodedici, Marius Lăcătuș, Tudorel Stoica, Adrian Bumbescu, Florin Răducioiu și mulți alți foști mari fotbaliști care au făcut istorie în tricoul Stelei și al României. Interesul a fost cu atât mai mare cu cât, în această perioadă, Boloni se află într-un adevărat tur de forță dedicat lansării documentarului, după prezentarea sa de la Târgu Mureș, desfășurată acum câteva săptămâni.
Replica memorabilă a lui Gheorghe Hagi la „Gala Boloni”
Invitat să evoce un moment special trăit alături de fostul mijlocaș, Gheorghe Hagi nu a ezitat să ofere un răspuns savuros, amintind de Supercupa Europei din 1986, câștigată de Steaua în fața lui Dinamo Kiev. „Că m-a lăsat să bat lovitura liberă la Supercupă. Și eu eram stângaci, el era și el stângaci, dar a fost chestiune de inspirație.” Declarația a provocat zâmbete și aplauze în sală, reamintind publicului cât de puternice au fost legăturile dintre jucătorii generației de aur a Stelei.
Hagi a continuat seria elogierilor, subliniind personalitatea și valoarea lui Boloni ca sportiv: „Un timp care mereu a crezut în el, a fost foarte bun, așa a fost și în carierea de antrenor. Un om foarte bun. Așa ca el putem să zicem că mai sunt jucători, dar el a fost complet, făcea ambele faze foarte bine, avea putere, inteligență în joc, plasament. Un exemplu pentru noi. M-a lăsat pe teren să învăț de la el și pentru asta îi mulțumesc în fața tuturor. Boloni a fost Boloni și trebuie să-l respectăm, pentru că a fost foarte mare. A câștigat Champions League, a câștigat campionate în afară și suntem mândri de el”.
Documentarul proiectat în această seară surprinde toate etapele majore ale carierei lui Ladislau Boloni, de la parcursul excepțional din echipa Steaua ’86 până la rolurile sale de antrenor la nivel internațional. Producția reunește mărturii din România și Ungaria, punând accent pe moștenirea lăsată de Boloni și pe modul în care influența sa continuă să se resimtă în fotbalul modern.
Prin prezența unor astfel de personalități și prin declarațiile lor emoționante, „Gala Boloni” a devenit un eveniment cu puternică încărcătură simbolică, o sărbătoare dedicată unei legende care a legat generații întregi prin performanțele și caracterul său.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!