10.1 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Firea, operată de urgență la Spitalul Ioan Cantacuzino

Operaţia a fost realizată de o echipă de medici alcătuită din doctorul Eduard Catrina – medic primar chirurgie generală, de doctorul Sorin Petrea – medic primar chirurgie generală şi de doctor Iulia Grigore – medic specialist ATI.

Gabriela Firea este sub supraveghere post-operatorie.

”Am trecut printr-un moment greu, însă grija cu care am fost înconjurată m-a ajutat enorm şi mi-a sporit încă o dată încrederea în personalul medical din România, care merită tot respectul şi aprecierea noastră. Sper ca recuperarea mea să fie cât mai rapidă, pentru a-mi putea continua munca la Primăria Capitalei la întreaga capacitate fizică!”, a transmis primarul general Gabriela Firea într-un comunicat.

Ultima oră
Pe aceeași temă