8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiFirea: Ambulatoriul Spitalului ''Victor Babeş'' va fi realizat până la sfârşitul anului

Firea: Ambulatoriul Spitalului ”Victor Babeş” va fi realizat până la sfârşitul anului

Precizările au fost făcute într-o postare pe Facebook, după ce edilul general a vizitat şantierul ambulatoriului, pentru a verifica stadiul lucrărilor.

“Mă bucur să constat că în doar cinci luni, lucrările au avansat atât de mult. Dacă în luna martie a acestui an, Compania Municipală Consolidări începuse şantierul prin demolarea unor corpuri de clădire aflate într-o avansată stare de degradare, iată că acum Ambulatoriul Spitalului “Victor Babeş” prinde contur, în această perioadă realizându-se cele mai dificile operaţiuni, precum demolările şi realizarea fundaţiei. S-a lucrat zi şi noapte şi se va lucra în acelaşi ritm astfel încât la sfârşitul anului 2019, Ambulatoriul, care va fi o clădire nouă, cu spaţii moderne, funcţionale, adaptate activităţii medicale de ambulatoriu şi spitalizare de zi, inclusiv compartimente destinate copiilor, să fie funcţional”, a scris Firea.

Ea a adăugat că lucrările sunt “în grafic”, fiind finalizat subsolul. Se efectuează turnări la diafragmele şi stâlpii ce fac parte din structura de rezistenţă.

Valoarea investiţiei este de 2,8 milioane euro. Potrivit proiectului conceput de ASSMB, Ambulatoriul va avea un regim de înălţime de P+1E şi o suprafaţă desfăşurată de peste 1.100 de metri pătraţi, 16 cabinete de consultaţii şi trei saloane de spitalizare de zi (cu 17 paturi, 12 pentru adulţi şi 5 pentru copii).

Cele mai citite

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...
Ultima oră
Pe aceeași temă