-5.5 C
București
sâmbătă, 17 ianuarie 2026
AcasăSportFotbalFCSB, interes pentru Kennedy Boateng! Mutarea ar putea fi realizată la iarnă

FCSB, interes pentru Kennedy Boateng! Mutarea ar putea fi realizată la iarnă

Stoperul lui Dinamo intră în ultimele șase luni de contract și poate negocia cu orice club.

Kennedy Boateng, fundașul central togolez în vârstă de 28 de ani, ar putea deveni următorul jucător care să facă pasul de la Dinamo la rivala FCSB. Potrivit informațiilor Gazetei Sporturilor, echipa lui Gigi Becali intenționează să deschidă negocierile în iarnă, când jucătorul va intra în ultimele șase luni de contract cu „câinii roșii”.

În prezent, Boateng așteaptă o ofertă mai consistentă pentru prelungirea înțelegerii, însă Dinamo nu își permite să îi satisfacă pretențiile financiare. Stoperul vizează un salariu de peste 20.000 de euro lunar, aproape dublu față de actuala remunerație.

FCSB, două opțiuni pentru transfer

Dacă se va ajunge la un acord, FCSB va putea alege între două variante: semnarea unui contract valabil din vara lui 2026, fără costuri de transfer, sau plata unei sume către Dinamo pentru a-l aduce pe jucător încă din ianuarie.

Boateng a ajuns la Dinamo în urmă cu un an, după experiențe la Lustenau, Santa Clara, Ried și LASK. Deși debutul său în tricoul alb-roșu a fost marcat de câteva erori, fundașul a devenit treptat o piesă de bază în apărare, adunând 39 de meciuri, 3 goluri și două assisturi.

În lotul actual al FCSB, compartimentul defensiv este acoperit de Siyabonga Ngezana, Mihai Popescu, Joyskim Dawa și Daniel Graovac, dar interesul pentru Boateng a fost confirmat chiar și de Gigi Becali în această vară. Atunci, transferul nu s-a realizat, însă agentul jucătorului, Tony Appiah, nu a exclus o mutare viitoare:

„În fotbal, fiecare jucător are un preț și o valoare. FCSB este un club foarte bun și, desigur, poate ajunge la o înțelegere cu Dinamo. Nu știi niciodată în fotbal, dar, în acest moment, Boateng este fericit la Dinamo. FCSB este un club de top.”

La rândul său, Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, nu s-a arătat categoric împotriva unei eventuale tranzacții:

„Toată lumea este transferabilă. Nimeni nu este netransferabil la Dinamo datorită modului în care Dinamo încearcă să se reașeze pe făgașul normal al performanței. În acest moment nu ne permitem să spunem că cineva este netransferabil.”

În aceste condiții, este greu de crezut că Boateng va mai continua la Dinamo și din sezonul viitor, iar FCSB se află printre favoritele la semnătura sa.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Nicușor Dan a promulgat legea ce va ajuta Poliția Locală în misiuni

Președintele Nicușor Dan a anunțat sâmbătă promulgarea legii care permite polițiștilor locali să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în anumite...

Bărbat de 25 de ani din București reținut pentru că a provocat beat un accident. Ce s-a mai aflat despre suspect

Un bărbat beat a provocat un accident în București. Polițiștii care au mers la locul producerii accidentului au aflat că bărbatul nu are permis...

Nicușor Dan a promulgat legea ce va ajuta Poliția Locală în misiuni

Președintele Nicușor Dan a anunțat sâmbătă promulgarea legii care permite polițiștilor locali să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă