12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiExplozie în sectorul 6

Explozie în sectorul 6

Conform MS, pacientul are arsuri pe 90% din suprafaţa corpului, starea lui este critică, este instabil hemodinamic pe suport vasopresor, instabil respirator, intubat şi ventilat mecanic, iar în prezent este supus intervenţiilor chirurgicale.

Cealaltă persoană rănită, adusă la aceeaşi unitate medicală, este internată la Secţia de chirurgie plastică “în stare relativ bună”, arată sursa citată.

Pacienta în vârstă de 60 de ani care a fost transportată la Spitalul Floreasca prezintă arsură prin explozie, gradul I – II, pe 10% din suprafaţa corporală dar extremitate cefalică, membre superioare, torace şi este stabilă clinic, conştientă şi cooperantă.

Vineri dimineaţa, o femeie a murit şi alte trei persoane au fost rănite după ce un utilaj a explodat la o fabrică de prefabricate de pe bulevardul Preciziei din Capitală.

“În această dimineaţă, în jurul orei 5,20, mai multe apeluri la 112 sesizau un zgomot foarte puternic, o explozie, în incinta unei fabrici de pe strada Preciziei din sectorul 6. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 21, precum şi mai multe echipaje de salvatori de la ISUBIF. Din incinta fabricii au fost evacuate mai multe persoane, din nefericire fiind înregistrat decesul unei persoane şi rănirea altora”, a precizat DGPMB.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă