Lucrările au fost executate printr-un sistem de turnare continuă, care a permis realizarea succesivă a tuturor operațiunilor necesare pentru stratul rutier
Lucrările din tunelul Curtea de Argeș, parte a Secțiunii 4 Tigveni–Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu–Pitești, au ajuns la un nou prag important. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a anunțat pe o rețea socială, finalizarea turnării betonului rutier pe ambele fire ale tunelului, operațiune realizată cu ajutorul unor echipamente speciale aduse din Germania.
Potrivit oficialului, betonarea carosabilului s-a desfășurat etapizat, începând cu primul fir, tunelul „Alina”, iar în cursul acestei săptămâni a fost finalizat și al doilea fir, tunelul „Daniela”. Lucrările au fost executate printr-un sistem de turnare continuă, care a permis realizarea succesivă a tuturor operațiunilor necesare pentru stratul rutier.
Complexul de utilaje utilizat pe șantier a avut o capacitate de producție de aproximativ 700 de metri cubi de beton pe zi, ceea ce a contribuit la avansarea rapidă a lucrărilor. După încheierea acestei etape, constructorii urmează să se concentreze pe montarea instalațiilor, lucrările de finisaj și racordarea celor două fire de tunel la traseul principal al autostrăzii.
Scrioșteanu a precizat că activitatea în tunel se desfășoară fără întrerupere, cu lucrări realizate simultan pe ambele fire, în regim continuu, zi și noapte. Pe întregul lot sunt mobilizați peste 550 de muncitori și aproximativ 200 de utilaje și echipamente de construcții.
Lucrările la Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești au început în vara anului 2023, iar stadiul fizic al proiectului este, în prezent, înaintea graficului asumat inițial. Conform datelor transmise de reprezentantul Ministerului Transporturilor, ritmul actual de execuție oferă premisele deschiderii circulației pe acest tronson mai devreme decât termenul contractual din 2027, fiind luată în calcul luna august a anului viitor, pentru punerea în trafic.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube