Manchester United a cucerit primul trofeu după aproape șase ani. S-a impus cu 2-0 în fața lui Newcastle, duminică, în finala Carabao Cup.
O lovitură de cap a lui Casemiro și un autogol al lui Sven Botman au adus-o pe United în avantaj în prima repriză, iar de acolo Newcastle nu a mai reușit să revină, notează metro.
Este primul trofeu al „Diavolilor Roșii” de la triumful din Europa League în 2017 sub comanda lui Jose Mourinho, și primul din era Erik ten Hag de la sosirea managerului olandez pe Old Trafford ,în vara anului trecut.
Meciul de pe Wembley a început cu multă energie de ambele părți, deoarece atât Ten Hag, cât și Eddie Howe au ales, fără surpriză, formații de atac.
Arbitrul David Coote a arătat șapte cartonașe galbene în total.
Acesta este al șaselea triumf al lui United în Cupa Ligii din istoria sa, ceea ce îl face al treilea cel mai titrat club din competiție, după Liverpool (nouă) și Manchester City (opt).
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!