20.2 C
București
miercuri, 18 iunie 2025
AcasăPoliticăEmisari ai Guvernului României în SUA, pentru discuții privind programul Visa Waiver

Emisari ai Guvernului României în SUA, pentru discuții privind programul Visa Waiver

Unul dintre emisari a ajuns deja în SUA, în timp ce al doilea este un român stabilit acolo

Doi reprezentanți ai Guvernului român se află în Statele Unite ale Americii, pentru a purta discuții cu oficiali ai administrației Trump, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Unul dintre emisari a ajuns deja în SUA, în timp ce cel de-al doilea este un român stabilit acolo, conform informațiilor furnizate de Agerpres.

Înaintea ședinței de Guvern, premierul a explicat că obiectivul principal al acestor întâlniri este discutarea includerii României în programul Visa Waiver. „Ne adaptăm modului de lucru al actualei administrații americane, care utilizează trimiși speciali în afara ambasadorilor oficiali. Am desemnat o persoană pentru aceste negocieri, iar aceasta are întâlniri la Mar-a-Lago”, a declarat Ciolacu.

De asemenea, premierul a menționat că președintele interimar, Ilie Bolojan este informat despre aceste demersuri și că se caută noi metode de abordare a dialogului diplomatic, pentru a avansa în acest proces. România continuă să facă eforturi pentru eliminarea obligativității vizelor pentru cetățenii români care călătoresc în SUA, iar aceste discuții sunt considerate esențiale pentru atingerea acestui obiectiv strategic.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Donald Trump e ferm: Iranul nu trebuie să dețină arma nucleară

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, se întoarce mai devreme la Washington de la summitul G7, în contextul în care conflictul dintre Israel și Iran...

Emil Constantinescu: În 13-15 iunie 1990 nu a fost „mineriadă”, ci „terorism de stat”

Fostul președinte Emil Constantinescu a afirmat, marți, că în 13 - 15 iunie 1990 statul și-a folosit forța pentru a lichida orice opoziție democratică...

Revoltă în Educație: Profesorii protestează la locul de muncă și amenință cu acțiuni masive

Sindicaliștii critică dur posibilele măsuri fiscale vehiculate recent în spațiul public, care vizează tăieri și modificări ce ar afecta direct salariații din sistemSindicatele din...
Ultima oră
Pe aceeași temă