1.4 C
București
duminică, 9 februarie 2025
AcasăSocialJustițieDosarul Nordis: Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au plecat acasă. Instanța se...

Dosarul Nordis: Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au plecat acasă. Instanța se va pronunța miercuri pe cererea de arestare preventivă

Curtea de Apel București a amânat pentru miercuri, la ora 15,00, pronunțarea unei decizii pe cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a celor 11 inculpați reținuți în dosarul Nordis.

Între timp, Laura Vicol și soțului ei, Vladimir Ciorbă, au plecat din instanță, după ce le-au expirat ordonanțele de reținere. Acasă au plecat și ceilalți inculpați din dosar: Gheorghe Emanuel Poștoacă – acționar principal la Nordis, Cristian Nicolae Poștoacă, Florin Poștoacă, Sanda Răileanu, Gabriela Vasile, Matei Cristian, Bogdan Adalbert Șaitoș, Oana Claudia Oprea, George Marian Ivan.

În timpul unei pauze a procesului, Laura Vicol a negat că ar fi denunțat pe cineva, fiind întrebată de jurnaliști dacă a scris un denunț împotriva premierului Marcel Ciolacu.

De asemenea, ea a negat că ar fi fost avertizată că urmau să fie efectuate perchezițiile DIICOT sau că și-ar fi schimbat telefonul după ce ar fi aflat de aceste percheziții.

Acuzațiile din dosar sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.

De asemenea, Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, și fosta deputată PSD Andreea Cosma au fost acuzate de implicare în afacerea Nordis, în calitate de notărițe, însă ele au fost lăsate de procurori să plece acasă, fiind cercetate sub control judiciar.

Sunt vizate 40 de persoane fizice și 32 de firme ce au legătură cu un grup infracțional organizat

În urma perchezițiilor efectuate luni au fost identificate și ridicate peste 50 de sisteme informatice și dispozitive de stocare a datelor (laptopuri, tablete, un server, memory stick-uri și hard-diskuri externe), telefoane mobile, sume de bani în lei, euro și alte monede, înscrisuri, obiecte de lux (ceasuri, bijuterii și genți ce poartă însemnele unor mărci cunoscute).

Ancheta vizează 40 de persoane fizice și 32 de firme și se referă la un grup infracțional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care a conceput și pus în aplicare un mecanism infracțional complex, constând în promovarea și dezvoltarea unor proiecte imobiliare sub acoperirea mai multor societăți comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienți (cumpărători), delapidarea fondurilor societăților, inducerea în eroare a cumpărătorilor cu ocazia executării ante-contractelor și contractelor de vânzare-cumpărare, evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea societăților controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat și stabilirea cu rea-credință a taxelor (TVA), având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat ori compensări datorate bugetului general, cauzându-se prejudicii societăților comerciale, clienților cumpărători și bugetului de stat.

Fondurile financiare ilicite au fost supuse procesului de spălare a banilor

Fondurile financiare ilicite astfel obținute au fost supuse procesului de spălare a banilor.

Din investigațiile efectuate a rezultat că eșalonul secund al grupării de criminalitate organizată a fost format din persoane apropiate liderilor (aflate în relație de rudenie sau prietenie), care au aderat la grupare și au sprijinit-o activ, prin diverse modalități, sub controlul și îndrumarea acestora, iar ultimul palier a sprijinit grupul infracțional organizat pe anumite componente sau în anumite perioade, având atribuții de a întocmi documentația aferentă operațiunilor de vânzare a imobilelor, intabulare sau consultanță juridică (notari și avocați) și de a încasa sume de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de delapidare, sub diferite titluri justificative.

Actele de urmărire penală au condus la constatarea faptului că, în perioada 2019 – 2024, liderii grupului infracțional organizat, prin intermediul a cinci societăți comerciale, au încasat de la clienți persoane fizice sau juridice, cu titlu de avans, în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier), suma de peste 957.000.000 lei (peste 195 milioane euro).

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Filtre cu mascați în 4 județe, după atacul sângeros din Urziceni, soldat cu doi morți și cinci răniți

Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București Un conflict violent petrecut sâmbătă în municipiul Urziceni s-a soldat cu doi...

Bursa de Valori București, creștere de 5,76 miliarde de lei în această săptămână

Cea mai activă zi de tranzacționare a fost marți, 4 februarie, cu un rulaj de 59,774 milioane de lei Bursa de Valori București a înregistrat...

Peste 83.000 de companii au dispărut din Registrul Comerțului

Cele mai multe radieri de firme s-au înregistrat în București, Cluj, Timiș, Constanța și Iași Un număr de 83.012 firme au fost radiate în 2024...
Ultima oră
Pe aceeași temă