Retragerea Statelor Unite poate pune în pericol programele de urgență medicală ale OMS
Statele Unite vor ieși din Organizația Mondială a Sănătății, a declarat președintele Donald Trump, precizând că agenția globală de sănătate a gestionat greșit pandemia COVID-19 și alte crize de sănătate internaționale. Trump a spus că OMS nu a reușit să acționeze independent de „influența politică necorespunzătoare a statelor membre ale OMS” și a cerut „plăți injust de oneroase” din partea SUA, care sunt disproporționate față de sumele oferite de alte țări mai mari, cum ar fi China.
„OMS ne-a furat, toată lumea a furat Statele Unite. Nu se va mai întâmpla”, a spus Trump, la semnarea unui ordin executiv privind retragerea, la scurt timp după învestirea sa pentru un al doilea mandat. OMS nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii, scrie Reuters. SUA va părăsi Organizația Mondială a Sănătății în termen de 12 luni și va opri toate contribuțiile financiare privind activitatea sa. Statele Unite sunt de departe cel mai mare susținător financiar al OMS, contribuind cu aproximativ 18% din finanțarea sa totală. Cel mai recent buget pe doi ani al OMS, pentru 2024-2025, a fost de 6,8 miliarde de dolari.
Plecarea SUA pune în pericol programele în întreaga organizație, potrivit mai multor experți din interiorul și din afara OMS, în special cei care studiază tuberculoza, cel mai mare ucigaș de boli infecțioase din lume, precum și HIV/SIDA și alte urgențe de sănătate.
Ordinul lui Trump arată că administrația va înceta negocierile privind tratatul OMS, legat de pandemie, în timp ce retragerea este în curs. Personalul guvernului SUA care lucrează cu OMS va fi rechemat și relocat, iar guvernul va căuta parteneri care să preia activitățile necesare ale OMS, conform Ordinului. Guvernul va revizui, anula și înlocui Strategia de securitate globală a sănătății din 2024 a SUA cât mai curând posibil, se mai arată în document. Următorii cei mai mari donatori ai OMS sunt Fundația Bill & Melinda Gates, deși cea mai mare parte din această finanțare este destinată eradicării poliomielitei și grupului global de vaccinuri Gavi, urmat de Comisia Europeană și Banca Mondială.
Următorul cel mai mare donator național este Germania, care contribuie cu aproximativ 3% din finanțarea OMS. Retragerea lui Trump din OMS nu este neașteptată. El a luat măsuri pentru a părăsi acest cadru în 2020, în timpul primului său mandat de președinte, acuzând OMS că sprijină eforturile Chinei de a „induce lumea în eroare”, cu privire la originile COVID. OMS neagă cu fermitate acuzația și spune că presează continuu Beijingul, pentru a furniza date care să arate, dacă virusul a apărut din contactul uman cu animale infectate sau din cauza cercetărilor asupra virușilor, într-un laborator intern. Trump a suspendat, de asemenea, contribuțiile SUA pentru agenție, constând în aproape 200 de milioane de dolari în 2020-2021.
Conform legislației SUA, părăsirea OMS necesită o perioadă de preaviz de un an și plata oricăror taxe restante. Înainte ca retragerea SUA să poată fi finalizată data trecută, Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din țară și a pus capăt demersurilor, în prima sa zi de mandat, pe 20 ianuarie 2021.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube