12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiDNA Ploiești rămâne fără dosarele de corupție ale familiei Cosma

DNA Ploiești rămâne fără dosarele de corupție ale familiei Cosma

„Ca urmare a efectuării controlului dispus la Serviciul Teritorial Ploieşti, au fost identificate dosarele penale în care procurorii din cadrul Serviciului desfăşoară activitatea de urmărire penală în cauze care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma şi Mircea Cosma. Cu referire la aceste dosare, în contextul punerii în mişcare a urmăririi penale şi al dispunerii măsurii controlului judiciar, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de fostul şef al Serviciului Teritorial Ploieşti, procurorul Onea Lucian Gabriel, şi pentru a nu exista suspiciuni cu privire la imparţialitatea procurorilor care efectuează urmărirea penală în dosarele respective, procurorul şef al DNA Anca Jurma a dispus preluarea de către Structura centrală a acestor dosare. Dosarele preluate urmează a fi repartizate procurorilor în vederea soluţionării”, se arată într-un comunicat al DNA remis marţi AGERPRES.

Pe 27 iulie, fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost puşi sub control judiciar de Parchetul General, pe o perioadă de 60 de zile, ei având interdicţia de a comunica între ei şi cu anumite persoane, de a exercita profesia de procuror şi de a deţine arme.

Parchetul General susţine că, în anul 2015, Lucian Onea şi Mircea Negulescu au determinat prin constrângere un martor (Vlad Cosma – n.r.), ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia (Andreea Cosma – n.r.), să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/ liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti.

Parchetul mai arată că, deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite.

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă