15 C
București
marți, 21 septembrie 2021

DNA MAI ȘI CLASEAZĂ Temuta procuratură a clasat un dosar al unui patron de presă

DNA a clasat dosarul de șantaj din 2014 al lui Dan Voiculescu potrivit actualizării de pe site-ul instituției:

”Actualizare (28.04.2021):

La data de 03 martie 2021, față de infracțiunile reținute în sarcina persoanei menționate în comunicatul de mai sus, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, în conformitate cu prevederile art. 16, lit. b („fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”) din Codul de Procedură Penală.
Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor reținute inițial în sarcina inculpatului.
Concret, pe parcursul derulării anchetei, nu au fost identificate probe certe din care să poată fi stabilită o legătură de cauzalitate între articolele de presă negative la adresa oamenilor de afaceri mai sus menționați și încheierea de către aceștia a unor contracte de publicitate cu unele societăți ce aparțineau inculpatului, în condițiile în care aceste relații comerciale existau și anterior.”

Dosarul clasat nu este cel în care Dan Voiculescu a fost trimis în judecată, fiind acuzat de șantajarea lui Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. În acest dosar, Dan Voiculescu a fost achitat.

În dosarul clasat acum de DNA potrivit unor surse judiciare, unul dintre oamenii de afaceri ar fi Nelu Iordache. El l-ar fi denunțat la DNA pe Dan Voiculescu.

Ultima oră
Pe aceeași temă