12.5 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaDirectorul AIEA a discutat cu Zelenski despre securitatea centralei nucleare Kursk din...

Directorul AIEA a discutat cu Zelenski despre securitatea centralei nucleare Kursk din Rusia

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat că a discutat despre securitatea centralei nucleare ruse Kursk cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, marţi, în plină incursiune ucraineană în această regiune rusă, potrivit Reuters.

Pe 6 august, Kievul a lansat o incursiune fără precedent pe teritoriul Rusiei, în regiunea Kursk, declanşând lupte la mai puţin de 50 de kilometri de centrala nucleară.

Grossi a vizitat centrala săptămâna trecută şi a avertizat în privinţa riscului unui accident grav, în condiţiile luptelor în curs în vecinătatea acesteia.

După întâlnirea sa cu preşedintele ucrainean marţi, Grossi urmează să meargă miercuri la centrala nucleară Zaporojie, în sudul Ucrainei, pe care Rusia a ocupat-o la scurt timp după lansarea invaziei sale în februarie 2022.

„Am făcut o evaluare generală a ceea ce am văzut (la centrala nucleară Kursk). Este crucial (…) să reiterăm importanţa evitării unei situaţii care ar duce la o urgenţă radiologică”, a declarat Grossi presei la finalul întâlnirii sale cu Zelenski.

„El a înţeles foarte bine şi cred că este de acord cu faptul că centralele nucleare nu ar trebui niciodată atacate”, a adăugat Grossi.

Moscova a avertizat în repetate rânduri despre un posibil atac asupra centralei încă de la începutul ofensivei ucrainene în zonă.

AIEA veghează cu atenție la siguranța centralelor nucleare din preajma frontului

De la lansarea invaziei ruse, AIEA a avertizat frecvent împotriva pericolului pe care îl reprezintă luptele din vecinătatea centralelor nucleare, în special împotriva oricărei întreruperi a alimentării cu energie electrică a acestora.

Agenţia a declarat marţi că va trimite „în curând” o echipă de experţi la unele centrale electrice ucrainene avariate care au fost identificate ca esenţiale pentru siguranţa nucleară cu scopul de a evalua situaţia.

„Funcţionarea în siguranţă a centralelor nucleare depinde de o conexiune stabilă şi fiabilă la reţeaua electrică. Din cauza războiului, situaţia devine din ce în ce mai instabilă şi potenţial periculoasă în acest sens”, a subliniat Grossi într-un comunicat.

Putin acuză Ucraina că a încercat să lovească centrala nucleară de la Kursk

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat joi Ucraina că a încercat să lovească centrala nucleară de la Kursk, în regiunea rusă cu acelaşi nume, unde este în curs de două săptămâni o ofensivă de amploare a forţelor Kievului, relatează AFP şi Reuters.
„Duşmanul a încercat să lovească centrala nucleară în timpul nopţii”, a afirmat Vladimir Putin cu prilejul unei reuniuni transmise de televiziune rusă cu membri ai guvernului şi guvernatorii regiunilor frontaliere ale Ucrainei.

„AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) a fost informată”, a adăugat liderul de la Kremlin, fără a prezenta probe ale acuzaţiilor lansate.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

CCR: Elevii din școlile particulare și confesionale au dreptul la burse de merit și de reziliență

Curtea Constituțională a României a stabilit că Ministerul Educației a încălcat legea fundamentală prin eliminarea dreptului elevilor din școlile particulare și confesionale de a...

Cifra de afaceri a celor mai mari 500 de companii din Europa Centrală și de Est a crescut cu 2,5%, dar profitul net a...

Cifra de afaceri totală a celor mai mari 500 de companii din Europa Centrală și de Est (ECE) a înregistrat o creștere de 2,5%...

Sprijinul american pentru Ucraina se va încheia după victoria lui Trump, spune Viktor Orban

Viktor Orban, premierul ungar și un susținător declarat al lui Donald Trump, a lansat o predicție pesimistă pentru viitorul Ucrainei după victoria fostului președinte...
Ultima oră
Pe aceeași temă