10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDe la 1 august intră în vigoare noi măsuri de relaxare, dar...

De la 1 august intră în vigoare noi măsuri de relaxare, dar nu scăpăm de mască

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a spus că experţii estimează că, la sfârşitul lunii august, varianta Delta a coronavirusului va deveni dominantă, inclusiv în Europa, menţionând că România va înregistra în perioada următoare o creştere a numărului de cazuri, lent, dar progresiv.

„Relaxări, nu restricţii. Nu scăpăm de mască la interior, deocamdată. Sunt relaxări mai mult pentru evenimente în spaţiu în aer liber, cu un număr mai mare de participanţi. Ora nu se schimbă, rămâne tot ora 2 noaptea. Nu sunt foarte multe relaxări. Aşa cum arată acum situaţia, mergem cu ce avem, cu excepţia evenimentelor. Suntem încă într-o situaţie foarte bună. Avem şi condiţii la intrarea în ţară pe care nu le modificăm. Suntem precauţi. Singura pregătire pentru valul 4 este vaccinarea. Rămân vaccinuri şi pentru a treia doză. Aşteptăm decizia, dar specialiştii se îndreaptă spre acest lucru. Ei ne vor spune că trebuie administrată. Aşa arată direcţia în care merg discuţiile”, a afirmat Florin Cîţu, marţi la Parlament.

Şeful Executivului a adăugat că nu este o variată ca medicii să fie obligaţi să se vaccineze, dar au existat discuții cu ministrul sănătății, Ioana Mihăilă despre obligația ca medicii să fie testaţi obligatoriu, iar subiectul va fi abordat la şedinţa de marţi a coaliţiei.

Cele mai citite

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă