10 C
Bucharest
Sunday, 3 December 2023
HomeȘtirile zileiCum va fi vremea de Crăciun. Unde vor fi ninsori slabe şi...

Cum va fi vremea de Crăciun. Unde vor fi ninsori slabe şi un strat nou de zăpadă

În Ajunul Crăciunului, sunt anunţate precipitaţii în majoritatea zonelor din ţară şi temperaturi care vor varia între -4 şi 10 grade Celsius.

Vor fi semnalate precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare cu precădere în vest, nord şi centru, iar în restul teritoriului se vor înregistra ploi slabe cantitativ şi intensificări ale vântului.

“Mâine (luni -n.r.) o să fie mai înnorat, o să avem precipitaţii în toate regiunile, chiar punctiform, mai însemnate cantitativ în vest, centru şi în nord.

Dacă în zona montană va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, în Maramureş, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar în restul teritoriului vor fi mai ales ploi.

În schimb, în noaptea de Ajun, precipitaţiile se vor diminua şi restrânge, vor mai fi precipitaţii mixte în sud şi sud-est, sub formă de ninsoare în rest.

Mâine (luni -n.r.), vântul se va intensifica la munte, unde aşteptăm rafale de 65-80 km/h, iar în zona înaltă chiar şi peste 90-100 km/h, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali.

Din a doua parte a zilei, intensificări în jurul a 50-55km/h vor apărea şi în sud-estul, estul şi centrul ţării. Mâine (luni-n.r.) maximele vor scădea în nord şi centru, unde se vor apropia de cele normale, iar în rest vor rămâne mai ridicate în general întrre 0 şi 10 grade“, a declarat pentru Mediafax Mihai Timu, meteorolog de serviciu la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 648. Fostul președinte Poroșenko, rivalul lui Zelenski, este oprit să iasă din Ucraina

Petro Poroșenko, fostul președinte al Ucrainei, a fost oprit de autoritățile de frontieră ale Ucrainei să iasă din țară. Poroșenko ar fi urmat să aibă...
Ultima oră
Pe aceeași temă