-5.4 C
București
luni, 19 ianuarie 2026
AcasăInternaționalCuba acuză SUA de pierderi grele în Venezuela și declară doliu național

Cuba acuză SUA de pierderi grele în Venezuela și declară doliu național

Guvernul cubanez a anunțat moartea a 32 de membri ai forțelor sale de securitate, în urma operațiunilor militare desfășurate de Statele Unite pe teritoriul Venezuelei

Informația a fost făcută publică printr-un comunicat oficial difuzat de televiziunea de stat, potrivit agențiilor dpa, AFP și EFE. Potrivit autorităților de la Havana, militarii uciși făceau parte din Forțele Armate Revoluționare sau din structurile Ministerului de Interne și se aflau în Venezuela în cadrul unor misiuni oficiale, la solicitarea unor instituții ale statului venezuelean, aliat strategic al Cubei.

„Cetățenii noștri au acționat în conformitate cu responsabilitățile lor în domeniul securității și apărării și și-au îndeplinit datoria până la capăt”, se arată în comunicat. Guvernul cubanez susține că militarii au murit fie în confruntări directe, fie în urma bombardării unor obiective, după o „rezistență acerbă” în fața forțelor americane.

Atacurile Statelor Unite au avut loc sâmbătă dimineață și au vizat mai multe ținte din Venezuela. În cadrul operațiunii, președintele venezuelean Nicolas Maduro și soția sa, Cilia Flores, au fost capturați și scoși din țară. Ulterior, autoritățile americane au anunțat că Maduro se află într-un centru de detenție din New York, unde urmează să fie judecat pentru acuzații legate de narcoterorism și trafic de droguri.

Ca reacție la pierderile suferite, președintele Cubei, Miguel Díaz-Canel, a decretat două zile de doliu național. Într-un mesaj publicat pe platforma X, liderul cubanez a adus un omagiu militarilor căzuți, pe care i-a descris drept „combatanți curajoși” care au murit apărându-și misiunea.

De partea cealaltă, președintele american Donald Trump a confirmat existența victimelor cubaneze, afirmând că în timpul operațiunii au fost „mulți morți de partea cealaltă”, fără pierderi în rândul forțelor americane. Declarațiile au fost făcute la bordul aeronavei Air Force One, unde Trump a subliniat că militarii cubanezi încercau să-l protejeze pe Maduro.

Tensiunile diplomatice au fost amplificate și de declarațiile secretarului de stat Marco Rubio, care a calificat guvernul de la Havana drept o „problemă majoră”, amintind sprijinul constant acordat de Cuba regimului Maduro. Rubio a evitat să anticipeze pași concreți în relația cu Cuba, dar a reiterat poziția dură a Washingtonului față de autoritățile comuniste de pe insulă.

Criza din Venezuela reaprinde astfel un conflict geopolitic mai larg, în care relațiile dintre Statele Unite, Cuba și Venezuela rămân profund tensionate. Havana depinde în mare măsură de livrările de petrol venezuelean, într-un moment în care insula traversează una dintre cele mai grave crize economice din ultimele decenii, marcată de penurii, întreruperi de curent și lipsă acută de valută.

Donald Trump a afirmat, duminică, că fără petrolul venezuelean, economia Cubei riscă să se prăbușească, susținând că insula nu mai dispune de surse reale de venit. În același timp, liderul de la Casa Albă a sugerat că, în actualul context, o operațiune militară similară celei din Venezuela nu ar fi necesară în cazul Cubei.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Explozie într-un bloc din Buzău: acumularea de gaze a lăsat 83 de apartamente fără alimentare

Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost rănit și a primit îngrijiri medicale, iar 25 de persoane au fost evacuate preventiv...

Val de frig prelungit: gerul se extinde la nivel național până joi

Minimele nocturne vor coborî frecvent până la -20 de gradeEpisodul de iarnă severă continuă, după ce meteorologii au decis prelungirea atenționărilor de ger până...

Sfârșitul unei ere industriale: Cehia închide ultima mină de cărbune superior

Închiderea vine pe fondul cererii tot mai reduse și al accelerării tranziției energetice în Uniunea EuropeanăCehia se apropie de finalul unei pagini istorice importante,...
Ultima oră
Pe aceeași temă