„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ลedinลฃa de joi, a decis sesizarea Inspecลฃiei Judiciare în vederea efectuฤrii verificฤrilor care se impun faลฃฤ de afirmaลฃiile din spaลฃiul public referitoare la modul de instrumentare a dosarului cunoscut generic sub denumirea „10 august”, în conformitate cu dispoziลฃiile art. 30 alin. 2 din Legea 317/2004, rep., potrivit cฤrora: ‘plenul Consiliului Superior al Magistraturii, (…) sesizeazฤ Inspecลฃia Judiciarฤ pentru efectuarea de verificฤri, în vederea apฤrฤrii independenลฃei, imparลฃialitฤลฃii ลi reputaลฃiei profesionale a judecฤtorilor ลi procurorilor'”, se precizeazฤ într-un comunicat al preลedintelui CSM, Bogdan Mateescu.
Procedura prevฤzutฤ de lege în cadrul cฤreia a fost dispusฤ efectuarea acestor verificฤri este cea privind apฤrarea independenลฃei autoritฤลฃii judecฤtoreลti, aceastฤ procedurฤ reprezentând un cadru legal adecvat care permite analiza tuturor aspectelor dezbฤtute public, cu respectarea principiilor care guverneazฤ activitatea organelor judiciare, precum independenลฃa justiลฃiei ลi legalitatea.
„Sistemul judiciar înลฃelege nevoia societฤลฃii de informare ลi este receptiv la abordarea constructivฤ a tuturor observaลฃiilor ลi criticilor, fiind deschis permanent sฤ clarifice toate aspectele referitoare la modul în care funcลฃioneazฤ ลi sฤ asigure respectarea legii în toate situaลฃiile”, afirmฤ preลedintele CSM.
În acelaลi timp, Bogdan Mateescu reitereazฤ apelul la moderaลฃie în discursul public faลฃฤ de activitatea autoritฤลฃii judecฤtoreลti.