Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a avut sâmbătă, 3 mai, o întâlnire de o oră și jumătate cu James E. Trainor, președinte interimar al Comisiei Electorale Federale a SUA, trimis de Administrația Trump pentru observarea alegerilor din România, potrivit unor surse Antena 3 CNN.
Crin Antonescu a fost însoțit la întâlnire de ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Potrivit acelorași surse, oficialul american a refuzat cererile de întâlnire din partea altor candidați, inclusiv Victor Ponta, în ciuda insistențelor acestuia. De asemenea, James Trainor nu a avut o întrevedere nici cu George Simion.
În cadrul discuției, Crin Antonescu și Sebastian Burduja au transmis că procesul electoral se va desfășura în mod democratic și transparent, subliniind totodată importanța scrutinului pentru viitorul democratic al României.
Emisarul lui Trump, Steve Witkoff, va avea o întrevedere cu Putin pe 25 aprilie
SUA propune încetarea focului în Ucraina, însă planul de pace adus de emisarul special Steve Witkoff conține puncte controversate care agită scena diplomatică internațională. Potrivit unei surse citate de Axios, Witkoff urmează să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin la Moscova pe 25 aprilie, scrie The Kyiv Independent.
Vizita survine într-un context tensionat, în care administrația Trump încearcă să medieze un armistițiu în conflictul ruso-ucrainean. Propunerea americană, prezentată la un summit de la Paris pe 17 aprilie, ar include recunoașterea anexării Crimeei de către Rusia și interzicerea aderării Ucrainei la NATO – două cerințe vechi ale Kremlinului.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!