Crin Antonescu a reacționat la acuzațiile potrivit cărora, în perioada în care a fost parlamentar, obișnuia să lipsească foarte mult.
”Eu n-am lipsit din Parlament niciodată când trebuia să fiu acolo. Niciun parlamentar nu este prezent tot timpul acolo. Am fost preşedinte de partid, dar am avut o sumedenie de alte acţiuni. Cred, o afirm, că nu mai avem acum timidităţile tinereţii şi ipocriziile şi falsele modestii, cred că trecerea mea prin Parlament a fost ţinută minte, cred că, una peste alta, am fost unul din parlamentarii semnificativi ai României”, a declarat Crin Antonescu, la Metropola Tv.
Crin Antonescu spune că nu va fi un președinte absent, dacă va ajunge la Cotroceni.
”Sper să dau încredere cetăţenilor şi să fiu incomod pentru clasa politică, dar nu în sensul de a ieşi la televizor să îi înjur pe cei din Parlament sau pe cei din Guvern ca să fac capital politic, ceea ce a făcut Băsescu anişori buni, cu mult succes, asta e o formă de demagogie, ci incomod în sensul în care să fiu un partener cu aceşti oameni, cu aceste forţe politice, pentru că altele n-am la îndemână, pentru ceea ce cred că trebuie ameliorat în viaţa publică românească”, a spus Crin Antonescu.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
Crin Căcărău e la fel de pupincurist pesedist si gunoi parvenit si ipocrit ca toti liderii PNL de dupa dec.1989, fie ca vorbim de Radu Campeanu si Tariceanu, fie de Iohannis, Cîțu, Ciuca sau Bolojan.!
Iar gargara cu ”A vota Crin Antonescu înseamnă a continua să ducem România înainte.” nu ține decat la retardatii votanti indobitociti de propaganda pesedist-penelista de tip bolșevic, gen ”Tovarăsul Stalin e cel mai frumos, mai destept, mai cinstit, mai hotarat si mai tare in scula din tot URSS-ul”:)
In realitate, dincolo de aberantele pupaturi in dos pe care i le aplica gunoaiele de Ciolacu, Bolojan si Hunor, ”providentialul” Crin Căcărău Antonescu e doar un parazit de toata jalea, bîhlit de bautura si stat degeaba, un gunoi cu nimic mai ”răsărit” decat pesedistul Ciolacu, penelistul Bolojan si udemeristul Hunor, carora le-o si suge ca o cocota masculină flamanda, drept recunostință ca l-au scos din casa, altminteri il parasea si nevasta, nu numai simtul realitatii si inteligenta!