14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăCoronavirusOMS susține că toate țările trebuie să ia în considerare vaccinarea obligatorie...

OMS susține că toate țările trebuie să ia în considerare vaccinarea obligatorie a populației

Organizația Mondială a Sănătății recomandă țărilor lumii să ia în considerare vaccinarea obligatorie a populației. După ce Austria a anunțat deja noua măsură, Olaf Scholz, viitorul cancelar al Germaniei, a făcut aceeași propunere pentru noul guvern.

Statele lumii trebuie să se gândească serios la obligativitatea vaccinării anti-Covid-19 a populației, a transmis Robb Butler, reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății Europa. Oficialul a declarat că deși este un subiect delicat, căci mulți sunt încă sceptici în privința serului, este momentul pentru această discuție.

Butler a spus că doar 54% din populația celor 53 de state membre ale regiunii OMS Europa este vaccinată, „deci mai sunt atât de multe de făcut. Nu suntem încă unde ar trebui”. Reprezentantul OMS a atras atenția asupra perioadei următoare, care se anunță a fi îngrijorătoare.

Astfel, Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea obligatorie și respectarea măsurilor de protecție pentru a salva cel puțin 160.000 de vieți europene. Declarația vine după ce OMS a avertizat că aproximativ 700.000 de oameni vor muri din cauza COVID-19 până în martie anul viitor în Europa, dacă se menţine actuala tendinţă de răspândire a virusului.

Recomandările OMS vin după ce Austria a devenit prima țară din Europa care a impus lockdown total în această iarnă și a anunțat vaccinarea obligatorie a cetățenilor. Cancelarul Alexander Schallenberg a spus că va iniția un act legislativ prin care vaccinarea anti-Covid să devină obligatorie din februarie 2022.

De asemenea, Slovacia a urmat exemplul Austriei și a introdus de miercuri lockdown total pentru două săptămâni, în toată țara. Atât persoanele nevaccinate, cât și cele vaccinate, vor putea ieși din case doar pentru cumărături de strictă necesitate sau să meargă la serviciu, școală sau medic. Ba mai mult, autoritățile slovace iau în considerare vaccinarea obligatorie a populației pentru a încetini răspândirea în masă a coronavirusului.

Premierul Eduard Heger insistă pentru această măsură cel puțin pentru vârstnici și a declarat că: „pentru mine vaccinarea obligatorie a persoanelor cu vârsta de peste 65 sau 60 de ani ar fi ideală. Depinde de experți. Cred că ar avea sens și în cazul celor de peste 50 de ani, dar haideți să așteptăm să vedem ce spun experții”. Slovacia se confruntă în aceste momente cu cel mai grav val al pandemiei de Covid-19 și a înregistrat cea mai mare rată de infectare din lume.

După 10 zile ar putea exista o eventuală relaxare, însă doar pentru persoanele vaccinate și care s-au recuperat după boală. Slovacia a înregistrat peste 10.000 de noi cazuri de COVID-19 marţi. De asemenea, țările vecine, Ungaria și Republica Cehă, au atins noi recorduri. Guvernul Slovaciei impusese deja o serie de restricții pentru a încuraja vaccinarea. Cu toate acestea, mai puțin de jumătate din populația de 5,5 milioane de oameni s-au imunizat cu unul dintre serurile autorizate. Astfel, Slovacia are a treia cea mai redusă rată de vaccinare, după România și Bulgaria.

În același timp, Olaf Scholz a spus că guvernul său, care se așteaptă să depună jurământul la începutul lunii decembrie, va face totul pentru a lupta împotriva pandemiei. Oficialii iau în considerare  și vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 pentru personalul medical și pentru alți lucrători esențiali, pe fondul creșterii numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Până în prezent, aproximativ 80% din populație este vaccinată conform Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Totodată, ministrul Sănătății, Jens Spahn avertizează că numărul cazurilor de infectare în rândul persoanelor nevaccinate va crește semnficiativ în această iarnă dacă nu se iau măsuri urgente. „Până la sfârșitul acestei ierni, aproape toți oamenii din Germania vor fi vaccinați, vindecați sau morți”, a spus ministrul.

Uniunea Europeană susține că una dintre soluții ar fi vaccinarea cu doza booster.  Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a recomandat miercuri ca dozele booster ale vaccinurilor anti-Covid să fie administrate tuturor cetăţenilor adulţi, în special cei cu vârsta peste 40 de ani.

De asemenea, UE a făcut o propunere și în privința condițiilor de călătorie. Potrivit Bloomberg, Uniunea Europeană va recomanda un termen limită de 9 luni pentru valabilitatea vaccinurilor Covid-19 pentru călătoriile în bloc și va propune, de asemenea, acordarea de prioritate a călătorilor vaccinați.

Comisia Europeană solicită țărilor să se redeschidă începând cu 10 ianuarie pentru toți cei care au folosit vaccinuri aprobate de Organizația Mondială a Sănătății. Actualizările propuse introduc noua limită de timp pentru valabilitatea inoculărilor Covid, sugerând că va fi nevoie de rapeluri după perioada de 9 luni. Propunerile, care acoperă călătoriile din afara UE, urmează să fie analizate în detaliu și anunțate ulterior.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Gabriela Ruse, OUT din turneul de la Antalya

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a avut o confruntare dificilă la turneul WTA 125 de la Antalya (Turcia), unde a fost învinsă în...

România ajută Republica Moldova să intre în UE dar Ciolacu are o propunere directă. “Avem o variantă și mai scurtă de a fi în...

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a declarat că populația Republicii Moldova dorește să trăiască într-un stat care să-i ofere prosperitate și siguranță,...

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede prelungirea limitării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului 2024

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 5/2024 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului...
Ultima oră
Pe aceeași temă