4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăCoronavirusMinisterul Sănătății achiziționează medicamente pentru formele grave de COVID-19

Ministerul Sănătății achiziționează medicamente pentru formele grave de COVID-19

Ministerul Sănătăţii (MS) a finalizat o achiziţie publică de 10.600 de flacoane de Tocilizumab, medicamente necesare pentru tratarea formelor grave de COVID-19, a declarat, marţi, ministrul interimar al sănătăţii, Cseke Attila.

„Legat de Tocilizumab, care se administrează numai în spitale şi cu privire la care am preluat o anumită abordare legată de aprovizionare, dar pe care categoric nu l-am întrerupt, pentru că procedurile începute trebuie continuate şi aici, mâine, o să fac şi publică lista, pentru că aud multe poveşti prin sistem, poveşti care nu sunt adevărate, trebuie prezentate. Mă refer la situaţia în care în unele spitale se spune că Ministerul Sănătăţii nu dă acest medicament. Legat de Tocilizumab, în perioada anterioară mandatului pe care l-am început eu ca interimar, s-a luat decizia ca un stoc de 6.064 de flacoane de Tocilizumab să fie accesibile spitalelor, unei liste de spitale, spitale preponderent cele care au avut de-a face şi au tratat pacienţi COVID severi. Tocilizumab fiind pentru o formă mai gravă sau etapă mai gravă a bolii”, a spus ministrul, la Antena 3.

El a afirmat că spitalele mai au la dispoziţie alte 1.700 de flacoane de Tocilizumab.

În ceea ce priveşte medicamentul Remdesivir, Cseke Attila a spus că sunt în ţară 40.000 de flacoane.

Comisia de specialitate trebuie să se pronunţe cu privire la Favipiravir, medicamente despre care se discută a fi accesibilizate pentru pacienţii mai puţin severi, la început la boală. Discuţia este de a fi accesat din farmacii pe bază de reţete eliberate inclusiv de medicul de familie.

În opinia sa, valul patru are o tendinţă „mult mai abruptă, mai bruscă, mai brutală” decât au avut celelalte valuri ale pandemiei.

„S-ar putea ca numărul acela maxim de paturi ATI pe care l-am atins într-un val anterior – de 1.612, dacă nu mă înşel – să nu fie îndeajuns. Important este ca zilnic să găsim soluţii şi acest număr de paturi ATI să crească”, a mai arătat Cseke Attila.

Citește și: Aproape 16 mii de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă