12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăCoronavirusMaia Sandu s-a vaccinat cu a treia doză anti - Covid

Maia Sandu s-a vaccinat cu a treia doză anti – Covid

Maia Sandu s-a vaccinat cu a treia doză anti – Covid, în condițiile în care Republica Moldova ar urma să se confrunte cu accentuarea pandemiei. Șefa statului a primit doza booster cu vaccinul Pfizer, la șase luni după doza a doua. Primele două doze le făcuse cu vaccinul Astra Zeneca.

Doctorița care i-a administrat doza a treia a precizat că aceasta este recomandarea medicală – ca după două doze de Astra Zeneca să se facă doza a treia cu Pfizer.

Președinta Republicii Moldova a făcut doza booster la o clinică din Chișinău, în dimineața zilei de luni, 3 ianuarie.

Maia Sandu s-a vaccinat cu Pfizer

Președinta Republicii Moldova a precizat că se imunizează întrucât se teme de evoluția sanitară internațională. În mod special, Republica Moldova ar putea avea un val de infectări cu tulpina Omicron. Aceasta este tulpina cea mai contagioasă, dintre cele cunoscute până acum.

Republica Moldova are una dintre cele mai reduse rate de imunizare din Europa. La finalul anului 2021 apăruse și un scandal legat de folosirea, în Republica Moldova, a unor vaccinuri așa – zis expirate. Totuși, în acest moment, Republica Moldova este în zona verde, a țărilor cu cele mai puține cazuri Covid.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

“Biblioteca din autobuz”. Unde și când va fi disponibilă noua opțiune din transportul în comun

Veste minunată pentru locuitorii din Târgu Mureș! În Săptămâna Națională a Bibliotecilor, Biblioteca Județeană Mureș vine cu o inițiativă inovatoare - "Biblioteca din autobuz"....

“Biblioteca din autobuz”. Unde și când va fi disponibilă noua opțiune din transportul în comun

Veste minunată pentru locuitorii din Târgu Mureș! În Săptămâna Națională a Bibliotecilor, Biblioteca Județeană Mureș vine cu o inițiativă inovatoare - "Biblioteca din autobuz"....

Minaur Baia Mare, eșec drastic în turul semifinalei Cupei EHF

Minaur Baia Mare a pierdut prima manșă a semifinalei din EHF European Cup, disputată în deplasare, cu echipa islandeză Valur Reykjavik, cu scorul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă