20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăCoronavirusFranța a intrat în valul cinci al pandemiei de Covid-19

Franța a intrat în valul cinci al pandemiei de Covid-19

Ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran, a avertizat că Franța a intrat în valul cinci al pandemiei de Covid-19. Oficialul a precizat că se confruntă cu aceeași situație precum țările vecine.

Veran a declarat într-un interviu că Franța se află la începutul valului cinci al pandemiei de Covid-19, la fel ca „mai multe alte țări vecine”. Oficialul a avertizat că virusul este într-o circulația accelerată, iar cazurile sunt tot mai multe.

Valul cinci al pandemiei de Covid-19 a început în Franța

„Mai multe țări vecine se află deja într-un al cincilea val al epidemiei de Covid, ceea ce trăim în Franța arată clar ca începutul celui de-al cincilea val”, a transmis Veran.

Franța a înregistrat o a doua zi cu peste 10.000 de cazuri de infectare cu coronavirus. Bilanțurile infecțiilor cu coronavirus au avut creșteri de două cifre, săptămână la săptămână. Prin urmare, autoritățile anunță noi măsuri pentru a-i determina pe oameni să se vaccineze.

A treia doză a vaccinului este acum obligatorie pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani pentru păstrarea certificatului verde. Anunțul a fost făcut marți de președintele Emmanuel Macron. De asemenea, autoritățile sanitare au extins campania de vaccinare cu doza booster la persoanele de 50 de ani şi peste, din decembrie.

Emmanuel Macron le-a transmis cetățenilor care nu s-au vaccinat să o facă pentru a se proteja și a trăi normal. Potrivit statisticilor, 68.6% din populația eligibilă a țării este vaccinată cu schemă completă. În total au existat  7,244,040 de infectări în Franța, dintre care 118,056 de decese.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă