7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăCoronavirusCNCAV încurajează sesizarea instituțiilor abilitate după ce Șoșoacă a oprit un eveniment...

CNCAV încurajează sesizarea instituțiilor abilitate după ce Șoșoacă a oprit un eveniment de vaccinare în Iași

CNCAV a transmis, miercuri, un comunicat de presă, în care afirmă că „este regretabil faptul că se încearcă aducerea campaniei de vaccinare într-o zonă a speculaţiilor, a răspândirii de informaţii false, acuzaţii nefondate şi calomnierea cadrelor medicale implicate în procesul de vaccinare a populaţiei”. 

Senatoarea Diana Şoşoacă a organizat, sâmbătă, un protest în localitatea Răchiteni, judeţul Iaşi, potrivit unei transmisii live de pe contul său de Facebook. 

Şoşoacă afirmă că a trecut întâmplător prin localitate şi a aflat că „este carantină”. 

„Totul este o minciună (…) cea mai mare minciună a secolului, o comună care-şi trăieşte viaţa bine-merci, nu există niciun infectat decât pe hârtie. Niciun sătean nu cunoaşte pe cineva infectat”, susţine senatoarea. „Jos masca! Fără vaccinare!”, a scandat senatoarea, apoi alături de un grup care era cu ea a început să strige „criminalilor” la personalul medical din centrul de vaccinare. Șoșoacă a strigat pentru oprirea vaccinării, pe care a numit-o „crimă împotriva umanității”.

„Astfel de fapte se produc în contextul creşterii considerabile a ratei de infectare în rândul populaţiei şi a efortului depus în tot acest timp pentru susţinerea ritmului de vaccinare la nivel naţional. CNCAV dezaprobă ferm acţiunile care aduc atingere derulării procesului de vaccinare, act medical care trebuie derulat într-un mediu favorabil şi sigur, în beneficiul cetăţenilor, a sănătăţii publice. Încă de la începutul pandemiei, personalul angrenat în procesul de vaccinare şi-a concentrat eforturile dedicate asigurării sănătăţii publice, constant, iar preocuparea pentru asigurarea indicelui de acoperire vaccinală necesar limitării răspândirii maladiei COVID-19 reclamă recunoaştere, respect şi apreciere din partea tuturor celor care beneficiază de serviciile publice de sănătate”, a transmis CNCAV. 

CNCAV cere sesizarea organelor abilitate pentru a cerceta situaţia. 

„În acest sens, ne manifestăm întreaga susţinere şi încurajăm sesizarea imediată a instituţiilor abilitate asupra actelor care pot aduce atingere procesului de vaccinare şi siguranţei personalului care încadrează centrele de vaccinare, la nivel naţional. Aceste situaţii pot genera reale prejudicii morale şi profesionale specialiştilor din domeniul sănătăţii, dar şi cetăţenilor care aleg vaccinarea, soluţia sigură şi eficientă pentru ajungerea la normalitate”, a mai transmis CNCAV. 

Cele mai citite

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă