-0.8 C
București
sâmbătă, 29 ianuarie 2022
AcasăȘtirile zileiCoronavirusCampania de vaccinare din România a atins cel mai înalt nivel din...

Campania de vaccinare din România a atins cel mai înalt nivel din ultimele 3 luni

61.095 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Campania de vaccinare din România prinde, din nou, viteză. În ultimele 24 de ore s-au vaccinat împotriva coronavirusului 61.095 de români. Potrivit datelor CNCAV este cel mai mare număr de vaccinări din ultimele 3 luni. Cu toate că multe persoane s-au imunizat cu cea de-a treia doză, a crescut și numărul celor care s-au vaccinat cu prima doză.

În ultimele 24 de ore, 21.420 de români s-au vaccinat cu prima doză, 2.790 cu a două doză, iar 36.886 s-au imunizat cu doza a treia. Cei mai mulți români au ales să se imunizeze cu serul dezvoltat de Pfizer/BioNTech, fiind 46.921 de persoane. De asemenea, 1.838 de oameni cu Moderna, 69 cu AstraZeneca și 12.267 cu Johnson&Johnson.

În România au fost administrate în total 10.175.695 de doze de vaccin anti-Covid-19, iar acum 5.368.131 de români sunt vaccinați cu schema completă.

„Precizăm că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare”, transmite CNCAV.

Totodată, numărul de elevi care s-au vaccinat a crescut. Sorin Cîmpeanu a precizat că 12.000 de elevi au fost imunizați în ultima săptămână. Ministrul a adăugat faptul că ne aflăm într-un trend ascendent, iar progresul este unul semnificativ.

Anca Stratulat
Stratulat Anca-Elena scrie în presă din anul 2020. Este studentă la Academia de Studii Economice din București. A scris în perioada 2020-2021 pentru Intact Media Group.
Cele mai citite

Cronologia nu înseamnă progres 

Astăzi, manierele, cultura, principiile morale au ajuns să formeze o recuzită la fel de ruginită și desuetă, precum armura cavalerului tristei figuri, în ochii celor care au căzut definitiv în gaura neagră a...
Ultima oră
Pe aceeași temă