19.5 C
București
luni, 14 iulie 2025
AcasăEconomieConstrucțiile accelerează, dar drumul devine incert: primele semne de frânare în sector

Construcțiile accelerează, dar drumul devine incert: primele semne de frânare în sector

Cea mai mare contribuție la această creștere a venit din zona lucrărilor de infrastructură, cu un avans de 15,5%, în timp ce segmentul rezidențial a bifat o creștere modestă, de circa 4%

După un start puternic în 2025, sectorul construcțiilor ar putea pierde din avânt în a doua jumătate a anului, avertizează o analiză realizată de Colliers. În primele patru luni, activitatea din domeniu a înregistrat un salt de 8,5%, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, susținută în special de proiectele mari de infrastructură.

Cea mai mare contribuție la această creștere a venit din zona lucrărilor de infrastructură, cu un avans de 15,5%, în timp ce segmentul rezidențial a bifat o creștere modestă, de circa 4%. În schimb, construcțiile nerezidențiale, spații industriale, birouri și comerciale, au înregistrat o scădere de aproape 2%, pe fondul reticenței tot mai mari a investitorilor privați.

Chiar dacă piața muncii din construcții a atins un record de aproape 460.000 de angajați activi în aprilie, semnalele din industrie indică o posibilă răcire a ritmului, în perioada următoare. Potrivit sondajelor Eurostat, încrederea constructorilor români a atins cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani.

„Am avut un început de an în forță, dar vedem deja semnale care indică o frânare treptată. Comenzile noi sunt în scădere, iar companiile devin mai prudente”, explică Alexandru Atanasiu, membru în conducerea Colliers și responsabil pentru serviciile din sectorul construcțiilor.

Consultanții atrag atenția că planurile guvernamentale de consolidare fiscală ar putea afecta investițiile publice, motorul principal al pieței în ultimii ani. În lipsa unui flux constant de proiecte și în contextul unui mediu privat tot mai rezervat, există riscul ca sectorul să intre într-o fază de stagnare.

„Construcțiile nu se pot opri și reporni ușor. Este o industrie care frânează brusc, dar recuperează greu. De aceea, predictibilitatea bugetară și continuarea investițiilor sunt vitale. Fără ele, companiile își vor ajusta planurile și vom vedea efecte în lanț asupra forței de muncă și economiei în general”, subliniază Atanasiu.

În acest context, utilizarea eficientă a fondurilor europene, în special a celor din PNRR, este esențială pentru susținerea activității din domeniu în lunile care urmează, se mai arată în analiza Colliers. Fără un cadru stabil și un calendar clar al investițiilor, sectorul riscă să piardă impulsul pozitiv cu care a început anul.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă