16 C
București
miercuri, 22 septembrie 2021

Comunicat de presă

Referitor la informațiile colportate în spațiul public cu privire la așa zisul lobby al lui Dan Adamescu și al „condamnatului penal” – în fapt, cercetatului penal – Alexander Adamescu, apărute ulterior datei de luni 27 august, după ce agenția Mediafax a facut publică scrisoarea transmisă de catre fostul procuror și primar al New York-ului, actualul avocat și apropiat al președintelui SUA, Dl Rudolph Giuliani, adresată mai multor demnitari români, în care acesta critică excesele DNA și implicarea serviciilor secrete în actul de justiție, familia Adamescu face urmatoarele precizări:

Dan Adamescu a decedat în ianuarie 2017 în condiții dramatice, fiind un exemplu limpede al abuzurilor prin care, în sistemul penitenciar românesc actual, se distrug oameni care nu aparțin cercurilor oculte de putere. Prin urmare, în mod evident, nu avea cum să angajaze în acest demers niciun avocat.

Fiul lui Dan Adamescu, Alexander Adamescu, se luptă în instanță cu un mandat de arestare preventivă, provenit din DNA-ul condus de Laura Codruța Kovesi, care a dat naștere unui mandat de arestare european, emis la cererea DNA la doi ani după ce au fost lansate acuzațiile împotriva lui și a tatălui său.

Familia Adamescu dezminte orice legătură cu avocatul Louis Freeh, fost șef al FBI, și implicit orice legătură cu demersul transmiterii acestei scrisori de către Rudolph Giuliani, dar nu neagă și nu se dezice de conținutul scrisorii, care este întru totul corect. Condamnăm abuzurile DNA și ale unui SRI implicat ilegal în actul de justitie, în urma unor înțelegeri secrete, total antidemocratice.

Am atras permanent atenția asupra încălcării prezumției de nevinovăție, a dreptului la apărare și la un proces în care să fie aplicate strict doar legile țării.
Considerăm condamnabil modul în care numele lui Alexander Adamescu este folosit, fiind prezentat apriori ca fiind “condamnat penal”, situatia lui fiind aceea de cercetat penal.

Toți cei care au continuat și continuă să răspândească în spațiul public, fără scrupule, informații false, cu scopul de a deturna atenția publică de la problemele reale ale abuzurilor din România, invocând persoane care fac parte din fam. Adamescu, vor suporta rigorile legii.

București, 1 septembrie 2018

Ultima oră
Pe aceeași temă