0.7 C
București
miercuri, 14 ianuarie 2026
AcasăȘtirile zileiCNA: Posturile Antena 3 şi Realitatea TV, amendate cu 5.000 de lei...

CNA: Posturile Antena 3 şi Realitatea TV, amendate cu 5.000 de lei fiecare

Prezenţa lui Liviu Dragnea în emisiunea „Viaţa satului”, difuzată de TVR 1, nu a fost sancţionată.

Postul Antena 3 a primit amendă de 5.000 de lei pentru încălcarea unor prevederi din Cod art. 64 alin. (1) lit. b în „Ediţia specială” din 3 aprilie 2019; art. 40 alin. (2) în „Sinteza Zilei” din 3 aprilie; art. 40 alin. (1) şi (4) în ediţia din 3 aprilie a emisiunii „Punctul de întâlnire”; art. 40 alin. (1) în emisiunea „Esenţial” din 12 aprilie. 

Realitatea TV a primit amenda de 5.000 de lei pentru emisiunile „Legile Puterii” (03.04.2019) şi „Realitatea Românească” (14.04.2019), ediţii difuzate fără a se ţine cont de prevederile art. 40 alin. (1), (2) şi (4) şi, respectiv, ale art. 40 alin. (2). De altfel, postul a primit somaţie publică pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b din Cod în emisiunea „Legile Puterii” din data de 29.04.2019. 

În şedinţa de joi a CNA a fost discutată şi prezenţa lui Liviu Dragnea în emisiunea „Viaţa satului”, difuzată de TVR 1.

Radu Herjeu, membru CNA, a explicat pe Facebook: „Emisiunea Viaţa Satului de la TVR în care a fost prezent şi preşedintele PSD (prima, căci doar pentru aceea era finalizat raportul de monitorizare) a avut o pronunţată componentă electorală, în condiţiile în care nu a fost marcată ca atare. Fiind prima abatere a postului de la prevederile deciziei privind campania electorală pentru europarlamentare, nu se poate da în acest moment decât somaţie. Orice altă sancţiune pecuniară ar fi anulată de instanţă. N-a trecut”. 

Liderul PSD Liviu Dragnea şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, au fost invitaţi la emisiunea ”Viaţa Satului” de pe TVR1, duminică, 19 mai, dar şi duminică 12 mai.

În aceeaşi şedinţă, posturile B1TV, Kanal D, TVR 1 şi Pro TV au primit somaţii publice. Astfel, B1 TV a primit somaţie  pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului, în ediţia din 7 aprilie a emisiunii „Lumea lui Banciu”; Kanal D pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului la difuzarea emisiunii „Puterea dragostei” din 1 aprilie a.c.; TVR 1 pentru încălcarea prevederilor art. 66 din Cod în emisiunea „Pulsul Zilei” din data de 03.04.2019; Pro TV, deoarece emisiunea „Românii au talent” din 05.04.2019 a fost difuzată fără a se ţine cont de dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului.

De asemenea, CNA a analizat rapoartele întocmite de Direcţia Control şi Digitalizare pentru posturile din teritoriu, atât ca urmare a modului de reflectare a campaniei electorale de către radiodifuzori în perioada 11-17.05.2019, cât şi a sesizărilor primite şi a decis să aplice câte o somaţie publică societăţilor TONIGHT SRL (Radio Someş), pentru încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1) din Decizia CNA nr. 308/2019 şi SMART BUSINESS COM SRL (Radio Orion), pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 2 şi 2^1 din Decizia CNA nr. 412/ 2007.

În aceeaşi şedinţă, membrii Consiliului au hotărât să emită o decizie de intrare în legalitate pentru un spot publicitar care promova serviciile SC Cronos Nico Service SRL, difuzat de postul regional Best FM din Ploieşti fără a se ţine cont de prevederile art. 93 alin. (1) din Codul audiovizualului.

 

Cele mai citite

Emisarii lui Trump vor să meargă din nou la Moscova, dar Putin ezită: întâlnirea rămâne incertă

Trimisul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, și ginerele acestuia, Jared Kushner, intenționează să se deplaseze în perioada următoare la Moscova pentru...

Senatori americani încearcă să blocheze orice tentativă de anexare a Groenlandei: proiect de lege cu mesaj pentru Casa Albă

Mai mulți senatori americani au depus un proiect legislativ care ar limita drastic posibilitatea administrației președintelui Donald Trump de a anexa, ocupa sau controla...

Flick: „Alonso are un viitor promițător, în ciuda încheierii experienței la Real Madrid”

Antrenorul Barcelonei, Hansi Flick, a declarat miercuri că Xabi Alonso are un viitor foarte promițător în fotbal, în ciuda faptului că Real Madrid l-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă