Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, și-a depus joi dosarul de candidatură la Biroul Electoral Municipal.
La eveniment a fost prezent și premierul Ilie Bolojan, liderul liberalilor, care i-a transmis sprijinul partidului și încrederea că acesta poate aduce schimbarea de care Bucureștiul are nevoie.
„Vreau să fac din Bucureşti proiectul vieţii mele, vreau ca oraşul să fie pus la punct în ceea ce priveşte curăţenia, ordinea, siguranţa”, a declarat Ciprian Ciucu la depunerea candidaturii.
Bolojan: „Cel mai bun candidat pentru Capitală”
Premierul Ilie Bolojan a subliniat că PNL merge în această competiție cu „cel mai bun candidat posibil”, apreciind performanțele lui Ciucu în administrația Sectorului 6.
„Sunt aici în semn de respect pentru bucureșteni, forma noastră de respect e propunerea pe care o facem, cel mai bun candidat pe care PNL îl putea propune în această competiție este Ciprian Ciucu și am încredere că prin experiența pe care și-a câștigat-o la primăria Sectorului 6, prin felul în care a schimbat fața acestui sector, prin atașamentul pentru București, prin modul în care a demonstrat că fondurile publice pot fi administrate cu integritate, are capacitatea necesară să pună la punct capitala țării noastre”, a afirmat Ilie Bolojan.
PNL: o administrație modernă și eficientă pentru București
Formațiunea liberală a transmis că Ciprian Ciucu își propune să ofere o administrație modernă, eficientă și orientată spre soluții concrete pentru dezvoltarea Capitalei.
Candidatura sa a fost validată în unanimitate de Biroul Politic Național al PNL, în ședința din 4 noiembrie, la propunerea organizației PNL București.
Calendar electoral
Campania electorală pentru alegerile locale parțiale va începe pe 22 noiembrie și se va încheia pe 6 decembrie, urmând ca votul să aibă loc pe 7 decembrie.
Pentru a intra oficial în competiția pentru Primăria Capitalei, fiecare candidat trebuie să depună minimum 18.000 de semnături de susținere.
Alegeri parțiale vor fi organizate în aceeași zi și pentru Consiliul Județean Buzău.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.