12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăPoliticăCine este Raluca Matei, noul ambasador al României pe lângă Uniunea Europeană

Cine este Raluca Matei, noul ambasador al României pe lângă Uniunea Europeană

Raluca Matei este noul ambasador al României pe lângă Uniunea europeană. Ea a fost numită în funcție miercuri, printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis. 

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru numirea noului ambasador al României pe lângă Uniunea Europeană. Iulia Raluca Matei este diplomat de carieră, iar până în prezent a fost secretar de stat pentru Afaceri Europene în MAE.

Cine este Raluca Matei, ambasadorul României pe lângă UE

Iulia Raluca Matei are 43 de ani și este diplomat de carieră din anul 2003, potrivit informațiilor de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe. Ea a fost numită în funcţia de secretar de stat pentru Afaceri Europene în 2019 şi a deţinut, începând cu aprilie 2013, funcţia de director general adjunct şi ulterior, din 2016, director general al Departamentului Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În această calitate, a fost responsabilă cu gestionarea ansamblului problematicii UE, atât din perspectiva rolului Ministerului Afacerilor Externe de coordonator al sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene, cât şi a dialogului politico-diplomatic bilateral cu statele membre ale Uniunii Europene.

A coordonat activitatea Departamentului Uniunea Europeană pe durata pregătirii şi exercitării primei Preşedinţii a României la Consiliul UE, desfăşurate în intervalul 1 ianuarie – 30 iunie 2019.

După aderarea României la Uniunea Europeană, începând cu aprilie 2007 şi până în iulie 2012, şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană de la Bruxelles, unde a gestionat relaţiile cu Parlamentul European.

În perioada 2003-2007 a făcut parte din echipa Departamentului Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, fiind responsabilă cu gestionarea pregătirii aderării României la Uniunea Europeană, pe aspectele vizând îndeplinirea criteriului politic de aderare şi gestionarea dialogului politico-diplomatic cu instituţiile europene, în special cu Parlamentul European.

A absolvit, în anul 2001, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, secţia franceză, din cadrul Universităţii Bucureşti şi ulterior, a obţinut o diplomă de master în instituţii şi politici UE, la Institutul de Studii Europene din cadrul Universităţii Libere din Bruxelles.

Raluca Matei a participat la numeroase cursuri de formare în domeniul relaţiilor internaţionale şi afacerilor europene. Vorbeşte fluent limbile engleză şi franceză.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Românii sunt invitați să se angajeze în armată, într-un moment de criză internațională. Un soldat profesionist câștigă peste 5000 de lei net

Deși nu se ia în calcul reintroducerea serviciului militar obligatoriu, Ministerul Apărării Naționale (MApN) va organiza o nouă campanie de recrutare de soldați și...
Ultima oră
Pe aceeași temă