14.3 C
București
duminică, 24 octombrie 2021

Ce decizie au luat mai marii Facebook legat de contul lui Donald Trump

Consiliul de supraveghere, format din 20 de experţi independenţi, a decis menţinerea suspendării contului lui Donald Trump, aplicată în urmă cu patru luni, pe fondul acuzaţiilor privind rolul fostului preşedinte în instigarea violenţelor asupra sediului Congresului, pe 6 ianuarie.

Consiliul de supraveghere a stabilit că riscul violenţelor grave a justificat suspendarea contului lui Donald Trump. „Dar nu ar fi adecvat ca Facebook să instituie o suspendare pe termen nedeterminat”, precizează Consiliul de supraveghere, acceptând că două dintre mesajele postate de Donald Trump pe 6 ianuarie pe Facebook şi Instagram au încălcat „grav” standardele privind conţinutul.

În acest context, Consiliul de supraveghere a stabilit că Facebook are la dispoziţie şase luni pentru a reexamina „sancţiunea arbitrară” impusă pe 7 ianuarie. Este necesară o nouă decizie, care să reflecte „gravitatea încălcărilor şi perspectivele unor viitoare probleme”, a subliniat Consiliul de supraveghere, conform agenţiei Associated Press.

O eventuală nouă sancţiune „trebuie să fie clară, necesară şi proporţionată”, în conformitate cu regulile Facebook, subliniază Consiliul de supraveghere.

Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a justificat în ianuarie suspendarea contului lui Donald Trump argumentând că riscurile ar fi fost „prea mari”. Donald Trump avea 35 de milioane de persoane care îi urmăreau postările pe Facebook.

Şi platforma de microblogging Twitter a blocat contul lui Donald Trump, deşi acesta avea 88 de milioane de persoane care îi urmăreau mesajele.

Decizia Consiliului de supraveghere intervine în contextul în care Donald Trump vrea să îşi lanseze propria platformă de socializare online.

Suspendarea conturilor lui Donald Trump pe reţelele de socializare online a atras critici pe plan intern şi la nivel internaţional.

Ultima oră
Pe aceeași temă