14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCarmen Dan: Cei din conducerea Academiei de Poliţie au multe explicaţii de...

Carmen Dan: Cei din conducerea Academiei de Poliţie au multe explicaţii de dat

“Nu pot să nu vorbesc despre dezgustul şi dezamăgirea pe care le trăiesc de când am aflat ca un ofiţer al Academiei de Poliţie este cel suspectat că a trimis mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan. De asemenea, nu pot interfera în niciun mod cu ancheta penală şi nu doresc să credeţi că stabilesc vinovaţii în locul anchetatorilor, dar cred că cei din conducerea acestei instituţii au multe explicaţii de dat. Nu doar legate de acest caz pomenit anterior, ci de mediul pe care îl întreţin în principala instituţie de învăţământ care formează ofiţeri de poliţie. Probabil că este nevoie de mult mai mult timp pentru a învinge rezistenţa celor care se complac într-un sistem croit de ei pentru ei. Eu am timp, însă nu ştiu dacă cei oneşti din sistem mai au răbdare”, a scris Carmen Dan, pe Facebook, citează Agerpres.

Ministrul a menţionat că această ieşire publică este doar primul pas pe care îl face, iar următorul va fi acela de a sesiza autorităţile îndreptăţite, pentru că “nu va gira ascunderea sub preş a gunoiului”.

“Vreţi să scoateţi adevărul la lumină sau să lăsaţi impresia că aplicaţi principiul ‘o mână spală pe alta şi ambele pătează imaginea unor instituţii care ar trebui să fie repere de integritate şi moralitate’. Având în vedere că internetul este plin de postări ale unor jurnalişti care arată similitudini serioase între pasaje întregi din diferite teze de doctorat aflate în evaluarea Comisiei de etică, apreciez că Academia de Poliţie trebuie să facă publice argumentele deciziilor acestei Comisii. Ştiu foarte bine că funcţionarea acestei Comisii se află sub umbrela autonomiei universitare, dar, la fel de bine, ştiu că unul dintre principiile autonomiei este transparenţa. În lipsa transparenţei am putea rămâne toţi cu impresia că aceste decizii reprezintă doar înţelegeri între colegi care poartă aceeaşi uniformă”, a transmis Dan.

Potrivit unui surse judiciare, poliţiştii l-au identificat pe bărbatul care a ameninţat-o pe jurnalista Emilia Şercan, acesta fiind ofiţer de poliţie, angajat al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.

Ofiţerul de poliţie Adrian George Bărbulescu a fost depistat la Slatina şi adus, în calitate de suspect, la Bucureşti, unde au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie, au informat sursele citate.

Săptămâna trecută, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, îşi arăta preocuparea faţă de ameninţarea primită de jurnalista Emilia Şercan, ea anunţând atunci că poliţiştii efectuează o anchetă în acest caz.

Cele mai citite

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă