16 C
București
sâmbătă, 22 martie 2025
AcasăPoliticăCamera Deputaților a adoptat legea care permite doborârea dronelor în spațiul aerian...

Camera Deputaților a adoptat legea care permite doborârea dronelor în spațiul aerian național

Camera Deputaților a aprobat miercuri, în plen, proiectul de lege privind controlul utilizării spațiului aerian național, care prevede măsuri pentru detectarea, monitorizarea și, dacă este necesar, doborârea dronelor neautorizate.

S-au înregistrat 199 de voturi „pentru”, 99 „împotrivă” și 2 abțineri. Proiectul de lege va fi trimis către Senat, care este forul decizional în acest caz, Camera Deputaților având rol de primă Cameră sesizată.

Legea stabilește un cadru clar de cooperare între autoritățile cu atribuții în gestionarea și monitorizarea spațiului aerian național. Printre aceste instituții se numără Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații și alte structuri din sistemul național de apărare.

Scopul principal al noii reglementări este prevenirea și contracararea utilizării neautorizate a spațiului aerian de către aeronave sau sisteme de aeronave fără pilot (UAV), contribuind astfel la creșterea siguranței și securității aviației.

Situații care permit intervenția autorităților

Proiectul de lege definește mai multe situații în care o aeronavă este considerată a utiliza neautorizat spațiul aerian național. Printre acestea se numără:

  • Informații privind un posibil act de intervenție ilicită la bordul aeronavei, chiar dacă aceasta are autorizație.
  • Prezența unor substanțe sau materiale periculoase la bord, care ar putea fi utilizate într-un act de terorism.
  • Transportul de bunuri sau persoane care fac obiectul unor restricții internaționale, conform angajamentelor asumate de România prin tratate și sancțiuni internaționale.

Obligații pentru operatorii de infrastructuri sensibile

Legea impune ca persoanele juridice de drept public sau privat care dețin sau administrează obiective strategice să implementeze și să mențină măsuri de protecție împotriva amenințărilor generate de sistemele de aeronave fără pilot.

Prin hotărâre a CSAT, se vor stabili:

  • Obiectivele care necesită protecție specială împotriva dronelor.
  • Cerințele tehnice generale pentru echipamentele și sistemele utilizate în monitorizarea și neutralizarea aeronavelor fără pilot.

Termene clare pentru implementare

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, ministerele și serviciile cu atribuții în domeniu trebuie să aprobe ordine comune privind:

  • Cadrul general de cooperare pentru gestionarea situațiilor de utilizare neautorizată a spațiului aerian.
  • Procedurile de coordonare între autorități.
  • Standardele tehnice și operaționale pentru echipamentele destinate protecției spațiului aerian.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Guvernul prezidențial: între paranoia geopolitică și sinecuri de familie

Ilie Bolojan, băiatul de la Oradea care făcea ochi dulci către George Soros prin 2017, e azi șef interimar la Cotroceni și pare...

Descoperă revoluționarul asistent AIA pe ListaFirme.ro

Într-o lume a afacerilor ultra-dinamice, unde informația este putere, ListaFirme.ro face un salt uriaș în viitor prin integrarea Inteligenței Artificiale AIA – cel mai...

Secretul unui zâmbet perfect dezvăluit: All on 4 implant într-o singură zi!

Ți s-a întâmplat vreodată să observi cât de mult contează zâmbetul unei persoane atunci când o cunoști prima dată? Mie da. Și trebuie să...
Ultima oră
Pe aceeași temă