3.6 C
București
sâmbătă, 13 decembrie 2025
AcasăEconomieBybit, lovită de cel mai mare atac crypto! Hackerii au furat 1,46...

Bybit, lovită de cel mai mare atac crypto! Hackerii au furat 1,46 miliarde $

Un atac cibernetic fără precedent a zguduit lumea criptomonedelor, după ce un hacker necunoscut a reușit să fure peste 1,46 miliarde de dolari dintr-un portofel rece (cold wallet) Ethereum al platformei Bybit.

Lovitură pentru Bybit

Acesta este considerat cel mai mare jaf din istoria criptomonedelor, aproape dublând recordul anterior.

Incidentul a avut loc în momentul în care portofelul rece multisig ETH al Bybit a inițiat un transfer către un portofel cald (n.r. warm wallet). Potrivit declarațiilor companiei, atacatorul a folosit o tehnică avansată prin care a manipulat interfața de semnare a tranzacției.

Deși adresa afișată părea corectă, în realitate, logica contractului inteligent a fost modificată, permițând hackerului să preia controlul asupra fondurilor și să le transfere într-un cont anonim.

În urma atacului, echipa de securitate a Bybit a demarat o investigație împreună cu experți externi în criminalistică blockchain pentru a urmări fondurile furate și a identifica autorul atacului. CEO-ul Bybit a lansat și un apel către comunitatea criptografică, încurajând orice expert în securitate cibernetică să ajute la recuperarea fondurilor.

Deși această breșă de securitate a afectat un portofel rece important, Bybit a asigurat utilizatorii că restul fondurilor sunt în siguranță și că operațiunile platformei nu au fost întrerupte. Conducerea exchange-ului a subliniat că, în ciuda pierderii suferite, compania rămâne solvabilă și poate acoperi integral suma furată, garantând că toate activele clienților sunt acoperite în raport de 1:1.

CITEȘTE ȘI – Lovitură pentru Google! Gigantul tech, forțat să plătească 326 de milioane de euro

Dimensiunea acestui atac depășește cu mult alte incidente similare din trecut. Până acum, cel mai mare atac asupra unui exchange cripto a fost cel din martie 2022, când hackerii au furat 620 de milioane de dolari din rețeaua Ronin Bridge a Axie Infinity. FBI-ul a atribuit acel atac grupurilor nord-coreene de hacking Lazarus și BlueNorOff (APT38).

În cazul actual, investigațiile sunt încă în desfășurare, însă primele rapoarte arată că hackerul a transferat deja 10.000 ETH din cele aproximativ 401.346 ETH furate către 48 de adrese diferite, ceea ce complică și mai mult procesul de recuperare a fondurilor.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă