23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiBuzău: Parchetul Militar a fost sesizat după ce un elev al Şcolii...

Buzău: Parchetul Militar a fost sesizat după ce un elev al Şcolii de Maiştri Militari a murit

UPDATE

Parchetul Militar Ploieşti a fost sesizat în urma unui accident rutier petrecut miercuri seara în apropierea Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene “Traian Vuia” de la Boboc, în urma căruia un militar a decedat, iar alţi trei au fost răniţi.

Potrivit unui comunicat de presă transmis joi AGERPRES de Biroul de Informare şi Relaţii Publice al unităţii militare, cei patru se întorceau din învoire într-un autoturism proprietate personală. Pe drumul de acces către instituţia militară, după traversarea căii ferate, la aproximativ 400 metri de poarta de acces, într-o curbă la stânga, şoferul a pierdut controlul maşinii şi a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului.

“În urma impactului, toţi ocupanţii autoturismului au fost răniţi, cel mai grav fiind militarul aflat la volan. Cu toate eforturile depuse de echipajele medicale sosite la faţa locului, caporalul clasa a III-a Comăneci V. Robert George, şoferul autoturismului, nu a mai putut fi salvat. Totodată, un alt militar, cu multiple traumatisme, a fost preluat, în stare stabilă, de un elicopter SMURD şi transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşt, ultimii doi militari, răniţi mai uşor, fiind preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Buzău, unde sunt internaţi în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol”, se arată în comunicat.

 

Un elev al Şcolii de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene din Boboc, judeţul Buzău, a murit şi trei sunt răniţi grav, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un copac, în timpul nopţii de miercuri spre joi, în apropierea unităţii militare, transmite Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu, accidentul s-a produs în zona localităţii Boboc, iar una dintre victime a murit.

„Forţele ISU Buzău au găsit la locul accidentului patru victime. Una dintre ele a fost transportată la un spital din Capitală cu elicopter SMURD, două la UPU Buzău şi din păcate, una a decedat”, a spus Creţu.

Accidentul s-a petrecut după ce şoferul ar pierdut controlul volanului pe drumul spre Şcoala de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene din Boboc şi ar fi intrat cu maşina într-un copac.

Surse din anchetă arată că toţi cei patru erau elevi ai Şcolii de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene din Boboc.

Cele mai citite

Atenționare Cod galben de vânt puternic în 15 județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă vineri, până la ora 18:00, în 15 judeţe, şi o...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă