Marile piețe de capital ale lumii continuă să dea semne de forță la jumătatea săptămânii
Indicele german DAX40 s-a apropiat de pragul de 24.400 de puncte, în urcare cu aproape o mie de puncte, față de minimul atins la începutul lunii noiembrie. Pe Wall Street, Dow Jones Industrial Average s-a menținut la 48.300 de puncte, foarte aproape de recordul istoric din această toamnă, scrie profit.ro.
În acest context favorabil, și Bursa de Valori București a bifat o zi de creșteri consistente. Indicele BET-XT a avansat cu 0,95%, iar principalul indice BET s-a apreciat cu 0,80%, atingând 22.286,68 puncte – un nivel susținut de un trend ascendent tot mai clar.
Motorul sesiunii a fost acțiunea-fanion a pieței, Banca Transilvania (TLV), care a urcat cu 1,62%, până la 30,12 lei/acțiune. Titlurile băncii au generat tranzacții de peste 20 milioane de lei, reprezentând o treime din lichiditatea totală de 61,22 milioane lei (aproximativ 12 milioane de euro).
În topul rulajelor s-au aflat și OMV Petrom (SNP), stabile la 0,9625 lei/acțiune, și Romgaz (SNG), care au crescut cu 1,32%, până la 9,98 lei/acțiune, fiecare cu schimburi de peste 4 milioane lei.
Un grup de emitenți cu tranzacții apropiate de 3 milioane de lei au atras, de asemenea, atenția investitorilor: Digi Communications (DIGI) a urcat cu 1,11%, la 100,20 lei/acțiune, One United Properties (ONE) cu 0,39%, la 26 lei/acțiune, iar Electrica (EL) cu 1,65%, până la 24,60 lei/acțiune.
Evoluțiile pozitive s-au reflectat în întreaga piață, cu toți indicii sectoriali în creștere. BET-FI, care urmărește societățile de investiții financiare, a câștigat 2,36%, închizând la 88.375,10 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimii 18 ani. Indicele energetic BET-NG a urcat la rândul său cu 0,31%.
Hidroelectrica (H2O) a scăzut cu 1,07%, la 120,10 lei/acțiune, în timp ce BRD Groupe Société Générale (BRD) a urcat cu 3,29%, la 22 lei/acțiune. Premier Energy (PE) a câștigat 0,22%, la 22,85 lei/acțiune, iar Nuclearelectrica (SNN) a închis în creștere cu 1,14%, la 48,65 lei/acțiune.
Tendința pozitivă confirmă apetitul investitorilor locali pentru acțiuni, într-un climat internațional dominat de optimism, pe fondul revenirii marilor burse la maxime istorice.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube