Inflația de bază a crescut la 3,7%, față de 3,2% în luna precedentă, atingând cel mai ridicat nivel din aprilie 2024
Bursele europene au încheiat ședința de miercuri în scădere semnificativă, pe fondul unor rapoarte financiare sub așteptări și al datelor privind inflația din Marea Britanie, care au depășit prognozele, transmite CNBC.
Indicele Stoxx 600, care reflectă evoluția principalelor companii europene, a pierdut 0,9% la finalul ședinței, marcând cea mai mare scădere zilnică a anului 2025 și distanțându-se de recordul istoric atins marți.
Rezultatele financiare publicate miercuri au fost principalele motoare ale declinului pieței. Philips, gigantul olandez din domeniul tehnologiei medicale, a înregistrat o scădere de 11% a acțiunilor, după raportarea unor vânzări sub așteptări pentru trimestrul al patrulea. Compania a fost afectată de un declin semnificativ pe piața din China, iar analiștii au avertizat că previziunile pentru 2025 sunt sub estimări.
BAE Systems , lider britanic în industria apărării, a raportat un nivel record al comenzilor și un profit anual mai mare, însă acțiunile companiilor au înregistrat o ușoară scădere. Glencore, unul dintre cei mai mari producători de materii prime, a pierdut 7% din valoarea acțiunilor, după ce a raportat un declin de 16% al profitului ajustat, conform rezultatelor anuale preliminare. HSBC, cea mai mare bancă europeană, a raportat un profit anual înainte de taxe de 32,31 miliarde de dolari, sub estimările analiștilor. În plus, banca a suferit o scădere de 3,1 miliarde de dolari a veniturilor din dobânzi, comparativ cu anul precedent.
Un alt factor care a influențat piețele europene a fost creșterea inflației din Marea Britanie peste prognoze. Datele publicate miercuri de Oficiul Național de Statistică au indicat o inflație de 3% în ianuarie, peste estimarea de 2,8% avansată într-un sondaj Reuters.
Mai îngrijorător pentru investitori este că inflația de bază, care exclude energia, alimentele, alcoolul și tutunul, a crescut la 3,7%, față de 3,2% în luna precedentă, atingând cel mai ridicat nivel din aprilie 2024.
Creșterea inflației pune sub semnul întrebării posibile reduceri ale dobânzii de către Banca Angliei, ceea ce a contribuit la pesimismul din piețe și la scăderea acțiunilor pe bursele europene.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube