19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalBucăți misterioase de sticlă, descoperite într-un deșert

Bucăți misterioase de sticlă, descoperite într-un deșert

Oamenii de știință au găsit bucățiciudate de sticlă neagră și verde în deșertul chilian. Un studiu, arată că ar bucățile vin de la o cometă care a explodat acum 12.000 de ani. Explozia antică a fost probabil mai masivă decât orice explozie de meteoriți la care am asistat în timpul vieții noastre, potrivit Insider.

La prima vedere, deșertul Atacama din nordul Chile arată ca un pustiu uitat. Este unul dintre cele mai uscate locuri de pe Pământ, cu o climă atât de aridă, încât puține specii de animale pot supraviețui. Oamenii sunt și ei puțini. Zona este plină de orașe fantomă.

O porțiune a deșertului este plină de rămășițele unui dezastru care ar fi avut loc în urmă cu aproximativ 12.000 de ani.

În urmă cu aproximativ un deceniu, oamenii de știință au detectat bucățele împrăștiate de sticlă neagră și verde de-a lungul a 75 de km.

Peter Schultz, profesor de științe geologice la Universitatea Brown, nu a fost convins de această teorie când a vizitat deșertul în 2018. Pe lângă faptul că a fost devastat de soare, sticla a fost răsucită, pliată și forfecată.

„Aceste mostre arată ca și cum cineva ar fi fost acolo, un fel de Dumnezeu cosmic, a spus Schultz pentru Insider. „A fost unul dintre acele lucruri care a făcut să mi se ridice părul pe mâini”.

Într-un studiu publicat în revista Geology, Schultz și echipa sa de cercetare au stabilit că o cometă care a explodat sau un obiect asemănător cometei a fuzionat solul, ducând la formarea unor bucăți de sticlă.

Cercetătorii au estimat că explozia a avut loc cu aproximativ 11.500 până la 12.300 de ani în urmă.

Schultz a spus că echipa sa investighează acum dacă există o corelație între dispariția animalelor și explozia antică.

„Avem dovezile”, a spus el.

Schultz crede că explozia a avut loc la un km față de Pământ, dar nu a lovit niciodată suprafața sa, motiv pentru care nu a format un crater.

În schimb, probabil că a generat suficientă căldură extremă pentru a topi solul, a spus el.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...
Ultima oră
Pe aceeași temă