23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiBrăila: Peste 100 de percheziţii ale poliţiştilor

Brăila: Peste 100 de percheziţii ale poliţiştilor

Potrivit IPJ Brăila, în total au fost efectuate 102 percheziţii domiciliare, ocazie cu care au fost legitimate 752 de persoane, dintre care 583 controlate corporal sumar şi 53 conduse la sediul poliţiei pentru verificări şi cercetări în cauze penale.

Poliţiştii au depistat 29 de persoane care locuiau fără forme legale şi au oprit în trafic 29 de autovehicule, şoferii acestora fiind testaţi cu aparatul etilotest.

“De asemenea, aceştia au constatat 32 de contravenţii, în valoare totală de 4.700 de lei, dintre care 29 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, şi 3 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 2.900 de lei”, se mai arată în comunicatul de presă.

La activitate au participat şi jandarmi din cadrul IJJ Brăila.

Cele mai citite

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă