Bernadette Szocs și Elizabeta Samara s-au calificat fără emoții în sferturile de finală ale turneului Europe Top 16 Cup. Dacă vor trece și de următoarele adversare, cele două sportive românce se vor întâlni în semifinale.
Competiția Europe Top 16 Cup, unul dintre cele mai importante turnee de tenis de masă de pe continent, a debutat în Montreux, Elveția, reunind cele mai valoroase 16 jucătoare din Europa. România este reprezentată în turneul feminin de Bernadette Szocs și Elizabeta Samara, iar ambele jucătoare au început competiția cu victorii categorice.
Samara a fost prima care a evoluat în optimi și a trecut fără probleme de Georgina Pota, din Ungaria, scor 11-7, 11-5, 11-6. Ulterior, Szocs a replicat cu un succes clar împotriva ibericei Maria Xiao, impunându-se cu 11-3, 11-8, 11-9. Astfel, ambele sportive românce și-au asigurat prezența în sferturile de finală și păstrează șanse mari de a se califica în fazele superioare.
Duel românesc posibil în semifinale
Bernadette Szocs și Elizabeta Samara se află pe aceeași jumătate de tablou, ceea ce înseamnă că se pot întâlni în semifinale, dacă își vor câștiga meciurile din sferturi.
În drumul său spre penultimul act, Samara va înfrunta suedeza Linda Bergstrom, adversară pe care a învins-o fără emoții la Campionatul Mondial pe echipe din 2023. De cealaltă parte, Szocs va juca împotriva germancei Xiaona Shan, față de care are de luat o revanșă, după ce a pierdut în fața acesteia la turneul China Smash 2024 (1-3 la seturi).
Bernadette Szocs este cap de serie numărul 1 la această ediție a Europe Top 16 Cup, fiind cea mai bine clasată jucătoare europeană în ierarhia mondială (locul 14 WTT). Austriaca Sofia Polcanova, partenera sa de dublu la competițiile majore, este și ea calificată în sferturi, dar pe partea opusă a tabloului, ceea ce înseamnă că o posibilă confruntare între ele ar putea avea loc doar în finală.
Szocs a mai câștigat acest turneu în 2018, iar de atunci a ajuns de trei ori în semifinale (2021, 2022, 2024). România speră să aibă o finalistă și în acest an, iar un duel românesc în semifinale ar garanta o reprezentantă a țării noastre în ultimul act.
În turneul masculin, Eduard Ionescu a fost eliminat în optimi, după un meci extrem de echilibrat cu slovenul Darko Jorgic, pierzând la capătul a cinci seturi, scor 20-18, 7-11, 11-6, 8-11, 6-11.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!