9.1 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăPoliticăBasarabia va intra în UE mai degrabă via România decât singură

Basarabia va intra în UE mai degrabă via România decât singură

Basarabia va fi mai aproape de UE prin reunirea cu România decât dacă va încerca să adere la Uniunea Europeană de una singură.

Recentul Summit al Parteneriatului Estic, încheiat acum 3 zile la Bruxelles, a declanșat o serie de reacții din care se poate desprinde și o concluzie legat de parcursul Republicii Moldova către Uniunea Europeană.


Președintele Klaus Iohannis a declarat înaintea summitului că își dorește aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Președintele României spune că sunt state care se mișcă cu o viteză diferită și că în Moldova noua administrație este dispusă să facă reformele necesare.
„Avem astăzi Summitul Parteneriatului Estic, adică ne întâlnim noi, liderii europeni, cu liderii statelor din Parteneriatul Estic – Moldova, Ucraina și ceilalți parteneri. Este un Summit mult așteptat și este destul de clar că există așteptări din ambele părți. Noi, din Uniune, ne așteptăm ca partenerii noștri să îndeplinească ce s-au angajat să îndeplinească prin, de exemplu, acordurile de asociere, dar, din partea lor, sigur, există așteptări ca Uniunea să-i sprijine, să-i ajute și să-i îndrume.”, declara Iohannis miercuri.

Basarabia va fi mai aroape de UE prin revenirea la România decât dacă va încerca singură să se integreze în comunitatea europeană


Iohannis s-a făcut „avocatul” pro bono al Republicii Moldova pentru aderarea la UE, dorind ca aceasta să fie sprijinită pe măsura eforturilor depuse.


„ În alocuțiunea mea, eu voi solicita, printre altele, două lucruri. Primul – ca Uniunea Europeană să se implice mai mult, mai intens și mai des în rezolvarea conflictelor care afectează pe partenerii noștri. Iar al doilea lucru se referă la viteza diferită cu care se mișcă partenerii noștri. Este clar că unii se mișcă mai repede, sunt dispuși să facă mai mult, cum este cazul Republicii Moldova, unde avem o administrație acum care este dispusă să facă reformele necesare și să se miște mai repede în direcția Uniunii Europene, și solicitarea mea este în sensul să dăm șansa celor care vor mai mult să facă mai mult. Mâine avem ședința Consiliului și despre Consiliu voi face mâine mai multe remarci”, a mai adăugat acesta.

„ Parteneriatul Estic a fost un succes pentru Moldova și, sunt convinsă, aspirația Moldovei, Ucrainei și Georgiei de a merge mai departe în dialogul cu UE este o reflectare a pregătirii noastre de a ne integra în continuare. Integrarea sectorială va aprofunda cooperarea noastră și va face regiunea mai rezistentă la provocările interne și externe.”, a declarat președintele Republicii Moldova, la Bruxelles.
Deși unii politicieni ai PAS, partid din care provine și Maia Sandu, nu au fost atât de tranșanți ca și ea, aceasta a afirmat acum că efortul statului de peste Prut se îndreaptă spre integrarea în UE.


„ Dar nu este un secret pentru nimeni că ambiția noastră este ca, într-o bună zi, să aducem Moldova în UE. Parteneriatul estic este o oportunitate pentru noi de a consolida și aprofunda alegerea noastră europeană, și suntem gata să muncim din greu pentru a depăși cadrul actual.”, a subliniat Maia Sandu.


Totuși, deși România și Republica Moldova doresc acest lucru, UE încă nu a dat un semnal clar din punct de vedere al strategiei ce trebuie adoptate în acest sens.
Reputatul analist politic de la Chișinău, Nicolae Negru, afirmă că „ mult așteptată reuniune nu a adus „claritatea strategică” necesară, despre care vorbea președintele României Klaus Iohannis înainte de a merge la Bruxelles.


„Uniunea Europeană nu a răspuns dacă vrea sau nu vrea ca Republica Moldova să devină stat membru, chiar dacă liderii UE au reacționat cu entuziasm la rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie și de fiecare dată o întâmpină pe Maia Sandu ca pe un erou al rezistenței democratice europene în fața expansiunii autoritarismului rus.”, a spus acesta, conform Ziarul Național.


Totodată, analistul politic de la Chișinău a mai subliniat că în declarația comună a Summit-ului PaE, care pare să reflecte un timp încremenit, se repetă niște formule mai vechi despre recunoașterea „aspirațiilor europene și opțiunea europeană a partenerilor”, care au semnat acorduri de asociere cu UE, dar nu se face niciun pas oricât de mic în întâmpinarea eforturilor de aderare a acestora.


„Atitudinea UE față de statele PaE este în contrast izbitor cu atitudinea față de statele Balcanilor de Vest. Cu o zi înainte de Summit-ul PaE, Consiliul European și-a reafirmat promisiunea că, într-un viitor neprecizat, ușa UE se va deschide pentru Balcanii de Vest. Aceasta se va face pentru a limita influența Rusiei în zona respectivă.”, a mai transmis acesta.


Totodată, Republica Moldova are un avantaj și o altă cale de intrare în UE față de state ca Ucraina și Georgia, aflate în același parteneriat estic.
„ Drumul nostru spre Europa trece inevitabil prin România. Tot mai mulți cetățeni înțeleg că reunirea e de fapt singura noastră cale de salvare”, a conchis analistul politic.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă