Tehnicianul lui CFR Cluj are dureri cumplite și nu se poate hrăni sau hidrata din cauza unei infecții severe în gât.
Dan Petrescu traversează una dintre cele mai dificile perioade ale carierei sale. Cu doar două zile înaintea finalei Cupei României, antrenorul de 57 de ani al celor de la CFR Cluj se confruntă cu grave probleme de sănătate. O bacterie puternică i-a fost depistată în gât, iar durerile îl împiedică să vorbească sau să consume alimente și apă.
„I s-a descoperit o bacterie în gât pe care o tratează. Îi e greu să mănânce, darămite să şi vorbească. Nu poate să bea apă. Îl doare când bea apă”, a declarat Cristi Balaj, președintele clubului CFR Cluj, într-o intervenție la fanatik.ro.
Finala Cupei României dintre CFR Cluj și Hermannstadt se va disputa miercuri, 14 mai, de la ora 20:30, pe stadionul Francisc Neuman din Arad. Participarea lui Petrescu pe bancă este incertă, deși tehnicianul insistă să rămână alături de echipă.
Ultima șansă pentru un trofeu național
Balaj a punctat și importanța finalei pentru cariera lui Dan Petrescu, care nu a cucerit niciodată Cupa României, deși a câștigat trofee similare în China și în fotbalul din zona arabă.
„Mi-aş dori să câştigăm şi pentru el, mai ales că n-are nicio finală câştigată. Şi el trebuia să fie internat în acest moment, să se opereze… Nici nu vă imaginaţi ce dureri cumplite are şi este alături de jucători, alături de echipă”, a adăugat oficialul clujenilor.
Câștigătoarea Cupei va evolua în preliminariile Europa League. În cazul în care FCSB și CFR Cluj vor accede în grupele europene, România va beneficia de venituri substanțiale și un coeficient UEFA mai bun.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!