-0.7 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
AcasăSocialEducațieBacalaureat 2022: Proba la alegere a profilului va fi susținută astăzi

Bacalaureat 2022: Proba la alegere a profilului va fi susținută astăzi

Prima sesiune a examenului național de bacalaureat continuă astăzi cu proba la alegere a profilului şi specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Absolvenţii de liceu din partea minorităţilor naţionale vor susţine, mâine, proba la Limba şi literatura maternă.

Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12,00). Pentru depunerea contestaţiilor a fost alocat intervalul orar 12,00 – 18,00, în aceeaşi zi. Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

Conform datelor înregistrate şi transmise de comisiile judeţene/comisia ISMB de organizare a examenului de Bacalaureat, 126.454 de absolvenţi de liceu (111.329 din promoţia curentă şi 15.125 din seriile anterioare) s-au înscris pentru a susţine probele (integral sau parţial, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare).

Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului prevede că accesul candidaţilor în centrul de examen la probele scrise se face în intervalul 7,30 – 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 3 ore pentru fiecare probă.

Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au fost notaţi cel puţin cu 5 la fiecare dintre acestea, obţinând cel puţin media 6 la probele scrise. 

Citește și:

Peste 40.000 de elevi, neînscriși în Bac

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Spania a găzduit un număr record de 97 de milioane de turiști străini în 2025

Spania a înregistrat un număr record de 97 de milioane de turiști străini în 2025, marcând pentru al doilea an consecutiv un reper istoric...

Putin anunță că Rusia este „gata să restabilească” relațiile cu Europa

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia este pregătită să readucă relațiile diplomatice cu Europa la nivelul de dinaintea războiului, în contextul...

Ziua Culturii Naționale, o hartă vie cu evenimente în țară și peste hotare

Un moment deosebit îl reprezintă sesiunea festivă comună organizată de Academia Română și Academia de Științe a Moldovei, desfășurată simultan la București și ChișinăuZiua...
Ultima oră
Pe aceeași temă