11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiAve Magister, Discipuli te salutant! Profesorul de Drept Emil Molcuț a urcat...

Ave Magister, Discipuli te salutant! Profesorul de Drept Emil Molcuț a urcat la catedra celestă

Fusese văzut rar în ultima vreme pe holurile și în amfiteatrele facultăților de Drept aparținând Universității din București, Universității Nicolae Titulescu și Universității Titu Maiorescu, acolo unde timp de 61 de ani a predat la catedra de Drept Roman.

Zeci de mii de studenți au fost formați de energicul profesor, cu o tenacitate și dăruire demnă de vechile școli antice. Informațiile primite de la el au fost mereu neprețuite, Dreptul Roman și Istoria Statului și Dreptului Românesc fiind materii de bază pentru cei care vor să înțeleagă și să se descurce în dreptul românesc și european continental.

Orele și examenele cu profesorul Molcuț începeau mereu respectându-se, ca în procesele romane, formulele și procedurile solemne: studenții se ridicau în picioare și-și salutau ”magisterul”, iar el le răspundea și le făcea semn să se așeze.

Deși foarte exigent și sever, ca un pretor roman, acesta a fost apreciat și iubit de studenții și colegii de catedră care știau că ” rădăcinile învățăturii sunt amare, dar fructele ei sunt dulci.”

Printre studenți circulau și glume care l-au consacrat definitiv ca un titan al Dreptului: 
“-Drept Roman? Tot cu profesorul Molcuț?”
 -Da.
 -Nemuritor.” 

Profesorul Molcuț avea concepții solide despre ”ce e în Drept” și ”ce nu e drept”

”La începutul luptei anticorupție, am pus un student să-l întrebe pe eminentul profesor de drept roman, Emil Molcuț, de ce nu apare anticorupția în cursurile sale. L-a apostrofat pe tânăr, în mod ferm: “păreai un băiat deștept. Anticorupția e o unealtă politică a secolului XXl”. Așa l-a asigurat pe studențaș că anticorupția nu există în știința dreptului.
Drum în lumină!”, scrie jurnalistul Marius Ghilezan pe pagina lui de Facebook.

Cine a fost Profesorul Universitar Doctor Emil Molcuț?

Născut la data de 13 septembrie 1940, domnul profesor universitar doctor Emil Molcuţ a absolvit cursurile liceale în anul 1957 în municipiul Timişoara în cadrul liceului „Victor Babeş”. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 1961.
În anul 1978 a absolvit cursurile şcolii doctorale din cadrul Universităţii din Bucureşti, obţinând titlul de doctor.

Activitatea didactică domnul profesor univ. dr. Emil Molcuţ a început-o în anul 1961, în cadrul Universităţii din Bucureşti, având funcţia de preparator universitar. A parcurs apoi toate treptele universitare, obţinând titlul de profesor universitar doctor în anul 1992, pe care îl deţine şi în prezent.

Profesorul universitar doctor Emil Molcuţ a publicat peste 30 de cărţi, monografii, materiale de studii, 24 de Articole publicate în reviste cu ISBN şi a participat la 40 de conferinţe interne.

”Nu exista lucru mai dureros, astăzi, 10 martie 2021, decât să vorbim despre profesorul Emil Molcuț la timpul trecut. Bunul nostru prieten și coleg a plecat să-și exprime geniul și sufletul într-o lume departe de noi.
Glasul său va răsuna de-a pururi în amfiteatrele Universității „Nicolae Titulescu”, loc unde este și va fi iubit și respectat în vecii vecilor.”, au transmis colegii de la Universitatea Nicolae Titulescu.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă