Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis că două aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române vor transporta pompieri români şi trei autospeciale în insula Corsica, Franţa. Aceștia vor ajuta la stingerea incendiilor de pădure.
Conform sursei citate, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat efectuarea unei misiuni de transport aerian pentru două aeronave (de tip C 130 Hercules şi C 27 J Spartan) din dotarea Forţelor Aeriene Române, ele urmând să decoleze marţi, 15 august, în jurul orei 8,00 cu destinaţia Bastia Poretta, insula Corsica, Franţa, notează Agerpres.
„Aeronavele vor transporta 20 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi trei autospeciale (două microbuze şi un autoturism de teren), care vor executa o misiune de stingere a incendiilor de pădure în regiunea menţionată. Solicitarea de executare a misiunii a fost făcută de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, precizează MApN.
Specialişti din cadrul IGSU acţionează în Republica Franceză ca răspuns la solicitarea de sprijin transmisă de autorităţile franceze prin portalul informaţional dedicat CECIS (Common Emergency Communication and Information System) al Mecanismului de protecţie civilă al UE, ca urmare a situaţiei create de extinderea incendiilor de pădure din ultimele zile.
Mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene coordonează răspunsul la dezastrele naturale şi provocate de om la nivelul UE, permiţând acordarea asistenţei coordonate, eficace şi rapide în sprijinul populaţiilor afectate. Acesta include o capacitate europeană de răspuns în situaţii de urgenţă, pe baza alocării voluntare în comun a resurselor puse la dispoziţie în prealabil de statele membre în vederea desfăşurării imediate în interiorul sau în afara UE.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!