-2.7 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
AcasăPoliticăAUR atacă Guvernul: moțiune simplă împotriva ministrului Mediului și acuzații la adresa...

AUR atacă Guvernul: moțiune simplă împotriva ministrului Mediului și acuzații la adresa lui Bolojan

Senatorii AUR au depus miercuri o moțiune simplă împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, document intitulat: „Prahova sub asediu: peste 100.000 de români condamnați la sete și boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu”.

Potrivit AUR, demersul vizează situația considerată „gravă” din județele Prahova și Dâmbovița, ”unde peste 100.000 de cetățeni au fost lăsați fără apă potabilă, apă caldă și căldură, ajungând să trăiască ca în Evul Mediu”.

În comunicatul transmis de partid, moțiunea descrie ceea ce AUR numește incompetență la nivelul conducerii Ministerului Mediului:

„Moțiunea descrie catastrofa provocată de incompetența ministrei Mediului, Diana Buzoianu, care, deși a știut despre procedura de golire a barajului Paltinu și despre riscurile aferente, nu a intervenit pentru a preveni prăbușirea alimentării cu apă în 13 localități, închiderea spitalelor și sistarea funcționării centralei de la Brazi.

Lipsa apei și efectele în lanț au pus în pericol sănătatea publică, sistemul energetic național și serviciile esențiale pentru comunitățile afectate” – se arată în comunicatul de presă al partidului AUR.

Formațiunea o acuză pe Diana Buzoianu de incapacitate, indiferență, inactivitate și lipsă de reacție, vorbind despre „ignoranță cu iresponsabilitate criminală” față de vulnerabilitățile infrastructurii hidrotehnice.

Ilie Bolojan, indicat drept „principal responsabil”

AUR extinde responsabilitatea la nivelul Guvernului și îl vizează direct pe premier:

”Totodată, moțiunea îl indică drept principal responsabil pe premierul Ilie Bolojan, care nu a dispus o anchetă guvernamentală reală și a lăsat-o chiar pe ministră să investigheze propria catastrofă”, susțin reprezentanții partidului.

PSD, prins între presiuni politice

Deși o moțiune simplă are caracter simbolic și nu obligă la demisie, votul acesteia poate avea impact politic. Rămâne de văzut cum vor vota senatorii PSD, în condițiile în care un sprijin din partea social-democraților ar putea fi interpretat drept un semnal de apropiere politică între PSD și AUR.

În acest context, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a mers la Palatul Victoria pentru a-i solicita premierului Ilie Bolojan demiterea ministrei Mediului. Surse guvernamentale au declarat că premierul nu ar fi oferit un răspuns clar, limitându-se la a spune că „va evalua situația”.

Replica Dianei Buzoianu: „Nu voi fi șantajată cu funcția”

Ministra Mediului respinge acuzațiile și susține că atacurile sunt motivate politic:

„Nu voi fi șantajată cu funcția” – a transmis Diana Buzoianu, afirmând că presiunile vin într-un moment-cheie: ”fix în săptămânile în care trebuie să fie negociată în coaliție reorganizarea Romsilva”.

Aceasta a explicat blocajul din negocieri prin diferențele de viziune privind restructurarea instituției:

„Să spunem lucrurilor pe nume. Demisia cerută de PSD vine fix în săptămânile în care trebuie să fie negociată în coaliție reorganizarea Romsilva. Eu am cerut tăierea drastică a numărului de directori – 12 direcții regionale cu câte un director silvic și un director tehnic. PSD a zis: hai să vedem… sigur… acceptăm 12 direcții regionale, dar să rămână câte un directoraș șefuț și la nivel de județ – adică să nu schimbăm nimic, doar să adăugăm niște structuri regionale”, a transmis ministrul Buzoianu.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

A$AP Rocky dezvăluie întâlnirea stânjenitoare cu Rihanna înainte de a fi celebru

A$AP Rocky a povestit recent cum a întâlnit-o pentru prima dată pe Rihanna într-un moment pe care acum îl consideră amuzant, dar atunci l-a...

Trump reaprinde disputa pentru Groenlanda la Davos, dar promite că nu va folosi forța

În cadrul unui discurs susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, președintele american Donald Trump și-a reiterat cererea de a prelua controlul...

Schimb dur de amenințări între Washington și Teheran: Trump avertizează Iranul că va dispărea de pe hartă

Trump a subliniat că orice atentat împotriva sa, ar declanșa un răspuns devastatorPreședintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis marți un mesaj extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă