13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAu fost actualizaţi indicatorii pentru investiţii la spitalele "Victor Babeş" şi "Foişor"

Au fost actualizaţi indicatorii pentru investiţii la spitalele “Victor Babeş” şi “Foişor”

Spitalul “Foişor” va beneficia însă de dotări în plus faţă de proiectul iniţial, întocmit în urmă cu câţiva ani.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Capitalei, consilierii generali au aprobat, miercuri, la propunerea primarului general, Gabriela Firea, indicatorii tehnico-economici actualizaţi pentru două obiective de investiţii din sectorul medical: construirea ambulatoriului pentru Spitalul de boli infecţioase şi tropicale “Victor Babeş” şi extinderea Spitalului clinic de ortopedie, traumatologie şi TBC osteoarticular “Foişor”. 

Proiectul a fost aprobat cu 38 de voturi “pentru” şi 10 abţineri (USR), precizează sursa citată.

“Toate ştirile cu privire la tăierile la capitolul sănătate, care au apărut de când s-a publicat proiectul de rectificare bugetară, se infirmă. Iată că în ciuda restricţiilor de ordin bugetar, acest domeniu a rămas prioritar şi continuăm ambiţiosul nostru program de modernizare a spitalelor bucureştene. În paralel cu eforturile prin care încercăm să rezolvăm situaţia financiară a Capitalei, ne ocupăm de proiectele deja începute, pentru ca oamenii să beneficieze cât mai curând de noile facilităţi oferite de astfel de investiţii. Nu este şi cazul consilierilor USR, care s-au abţinut de la vot astăzi la proiectul care vizează Spitalul Foişor şi, practic, au boicotat o investiţie atât de importantă pentru bucureşteni”, a afirmat Firea, conform comunicatului.

Investiţia la “Victor Babeş” se ridică la aproximativ 15 milioane de lei (cu TVA inclusă), iar la “Foişor” – la aproape 329 de miliaone de lei (cu TVA inclusă), sume asigurate din bugetul propriu al Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

Conform sursei citate, actualizările de cost au fost necesare ca urmare a modificărilor legislative în domeniul salarizării, precum şi pentru a integra noi spaţii şi dotări în proiectele realizate cu ani în urmă, având în vedere că între timp tehnicile medicale incluse iniţial în proiect şi producţia de echipamente au evoluat.

Astfel, Spitalul Foişor va beneficia, în plus faţă de proiectul iniţial, de aparate de radiologie şi RMN Tesla 3, de aparat de anestezie compatibil cu RMN, computere şi monitoare specifice activităţilor medicale, de o imprimantă 3D necesară rezolvării cazuistice chirurgicale deosebite, prin crearea de modele preoperatorii necesare găsirii soluţiilor optime pentru fiecare pacient şi abordării unor tehnici noi), dar şi de extinderea unor spaţii sau dotarea cu mobilier specific a Centrului de cercetare, a sălii de training medical (pentru promovarea intervenţiilor minim invazive) etc.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă