21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiAstăzi ne amintim de eroii căzuți în Revoluția din decembrie 1989

Astăzi ne amintim de eroii căzuți în Revoluția din decembrie 1989

Reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale vor participa la activităţile comemorative care vor fi organizate sâmbătă, la monumentele închinate Eroilor Martiri căzuţi pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989.

În Bucureşti, ceremoniile se vor desfăşura după următorul program: ora 9,00 – Monumentul pentru cinstirea Eroilor Revoluţiei din Piaţa Revoluţiei; ora 10,00 – Radiodifuziunea Română; ora 11,00 – “Troiţa” de la Televiziunea Română; ora 11,30 – “Troiţa Paraşutiştilor” de la Televiziunea Română; ora 12.00 – Palatul Telefoanelor.

Alături de alte instituţii ale statului, şi Armata a plătit tributul său de sânge, 221 militari şi civili dându-şi viaţa şi 633 fiind răniţi pentru victoria Revoluţiei Române, mai precizează MApN.

Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române va fi oficiată sâmbătă, 22 decembrie 2018, după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.

Slujba de pomenire a eroilor din decembrie 1989 de la Catedrala patriarhală va fi oficiată de la ora 12,00, după Sfânta Liturghie.

Totodată, sâmbătă, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989, din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor oficia, ca şi vineri, slujbe de pomenire a celor care şi-au jertfit viaţa în urmă cu 29 de ani, pentru libertatea poporului român.

În Bucureşti, vor fi oficiate sâmbătă slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 la: Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei (Piaţa Revoluţiei), ora 9,00; Troiţa de la Radio, ora 10,00; Troiţa de la Televiziune, ora 11,00; Troiţa Paraşutiştilor din curtea Televiziunii, ora 11,30.

Slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor mai fi oficiate, de asemenea, la Monumentul Eroilor căzuţi la Revoluţie (bulevardul Timişoarei, sector 6 Bucureşti) şi la Monumentul Eroilor Jandarmi (Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni).

Vineri, au fost oficiate slujbe de pomenire la Troiţele din Cimitirul Eroilor Revoluţiei şi de la Piaţa Universităţii.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă