Forțele armate franceze sunt pe drumul cel bun pentru a dezvolta roboți pregătiți de luptă până în anul 2040, potrivit participanților la un exercițiu care a reunit armata, ingineri, cercetători și producători din industria de apărare, scrie AFP.
Franța are planuri mari
Ne așteptăm ca în următorii trei ani să avem ceva destul de avansat, cu primele capabilități de roboți terestri gata să echipeze trupele noastre, a declarat generalul Bruno Baratz, comandantul forțelor terestre pentru luptele viitorului.
În cadrul celei de-a treia ediții a competiției CoHoMa (Collaboration Homme-Machine), organizată la o bază militară situată la vest de Paris, roboți dotați cu picioare, roți și șenile au fost supuși unor teste care au inclus evitarea capcanelor și parcurgerea de teren accidentat pentru a le verifica potențialul de a rezista în fața unor forțe inamice.
De la misiuni de supraveghere până la deminare, roboții sunt „deja extrem de utili pentru protejarea unităților noastre”, a spus generalul Tony Maffeis, șeful departamentului tehnic al armatei. „Acum trebuie să demonstrăm că pot fi eficienți și în confruntări directe cu adversarul.”
Robotul trebuie să sprijine lupta, nu să o încetinească, a subliniat Maffeis, indicând dificultățile majore, în special cele legate de deplasarea pe teren dificil.
O competiție de acest fel ne permite să ieșim din laborator și să ne confruntăm cu o misiune realistă, a declarat Baptiste Lepelletier, unul dintre participanți.
Robotică în plină ascensiune în Ucraina
Deși armata franceză explorează utilizarea roboților tereștri încă din 2021, conflictul din Ucraina – unde dronele, mai ieftine și mai accesibile, transformă fundamental modul în care se poartă războiul – a accelerat semnificativ evoluția tehnologiilor autonome.
Robotica terestră se dezvoltă rapid în Ucraina, dar rămâne complexă și insuficient explorată, așa că este esențial să analizăm ce aplicații practice poate avea, a explicat generalul Pierre Schill, șeful Statului Major al armatei franceze.
Una dintre problemele majore este că roboții tereștri nu pot funcționa eficient fără sprijinul dronelor aeriene, care le oferă ghidaj și recunoaștere.
Compania franceză de apărare Thales a prezentat un robot echipat cu o platformă de lansare pentru drone, capabile să detecteze obstacolele și să traseze rute de deplasare.
Armata a precizat că a integrat deja unele inovații din edițiile anterioare ale provocării CoHoMa, dar estimează că schimbările majore vor apărea în următorii ani.
Înainte ca roboții să fie utilizați efectiv în luptă, primele aplicații practice vor apărea în logistică – de exemplu, în forma unor convoaie autonome sau a unor „catâri” robotici folosiți pentru transportul echipamentelor.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!